Poezie Când inima...

Scrisa de: +Ion_Marcel
Vizualizări: 201
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/22150-c-nd-inima]Când inima...[/url]

Când inima odată de cer îmi va fi plină,

în ceasu-acela mare şi binecuvântat,

să vie peste mine o rază de lumină

şi sufletul la Tatăl să urce împăcat.



De mi-ar săpa o groapă şi mi-ar înfinge-o cruce,

de m-ar svârli în flăcări ori sub un dâmb stingher,

cenuşă rece-n urnă, ori ţărnă sub uluce,

tot una-mi vor fi toate când voi privi din cer.



Peste câmpii şi codri va trece iarăşi luna.

Veţi asculta izvorul şi aripa de vânt.

Iar eu, în zări de taină, voi fi întotdeauna

cu Cel ce-a pus pe-orbite şi stele şi pământ.



Uitarea nu mi-i dragă, dar nici nu mă-nspăimântă.

Că nu visez cunună în lumea de păcat.

Dar voi primi-n vecie prietenia sfântă

a celor ce din lume spre cer i-am îndemnat.



Aducerile-aminte pe mine nu m-or cerne,

ci va lupta dispreţul să şteargă tot ce-am spus.

Dar slava lumii trece, ca frunza-n lut se-aşterne

şi va rămâne veşnic iubirea lui Isus.

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Când inima... | Salvatorul.ro
meniu prim
Adevărat, adevărat vă spun că dacă păzește cineva Cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea. ( Ioan 8:51 )