Poezie Când anii trec...

Când anii trec ca norii şi oamenii ca vântul

Viaţa noastră curge cu timpul ce-l trăim.

Şi undeva în cale stă neştiut mormântul

Şi nimeni nu cunoaşte în care ţintirim.



Doamne-n calea dreaptă minte înţeleaptă

Dă-ne să umblăm

Ca în veşnicie sfânta-mpărăţie

Dulce s-o gustăm.



Când viaţa ni-i-nainte ne pare-atât de lungă

Că nu ştim cum ar trece mai grabnic anii mei.

Când viaţa ni-i în urmă am vrea să tot ne-ajungă

Dar nu ne mai ajunge şi-o plângem singurei.



Când unicele lucruri le-avem cu-ndestulare

Iubire, tinereţe, şi soţi, şi legământ

Le risipim în patimi, şi-n râs, şi-n nepăsare

Când le-am pierdut, zadarnic le mai plângem preţul sfânt.



Când anii trec ca norii şi stările ca vântul

O, suflet scump grijeşte-ţi avutul cel sublim.

Oriunde mori, iubirea s-o ţii şi legământul

Ca să învii cu ele din orice ţintirim.