Poezie Boul lui Israel... si al Bisericii

(Cartea Exod cap.32)



Ştim c-atunci când s-a dat Legea, Moise-a mai întârziat,

iar poporul jos în vale, aşteptând, s-a agitat.

Şi pentru că ei, în inimi, se aflau tot în Egipt,

au schimbat pe Domnul slavei pentru-un bou de ei cioplit.

Să mai fie vreo mirare că după ce-au lepădat

oxigenul fericirii, chin şi zbucium i-a mâncat?

Cine le-a promis lor ţara? Boul din metal forjat?

Şi care le-a fost urmarea când la bou s-au închinat?

Ăsta este-ntreg motivul pentru care niciodată

n-au ajuns să stăpânească ţara câtă le-a fost dată.



Să vorbim de noi acuma. Domnul spune în Cuvânt

că putem trăi în pace neştirbită pe pământ.

Însă vai, câţi sunt aceia dintre noi care pot spune

că se bucură de pacea cerului aici în lume?

Ne mai spune-apoi Scriptura că-n Hristos ne este dată

permanenta bucurie şi o viaţă-mbelşugată.

Însă când privim în practic, câtă bucurie oare

ne transformă chinul crucii în imnuri de sărbătoare?

Câţi din noi transformăm Valea umbrei morţii pe pământ

într-un loc plin de izvoare, cum cântă psalmistul sfânt?

Şi sunt multe alte daruri, special trimise nouă,

menite ca să ne facă bucuria tot mai nouă.



Când voi îndrăzni acuma s-aplic, prin analogie,

şi la noi tema cu boul, cred că facem alergie.

Dar când voi da tălmăcirea, imediat o să vedem

că-nghiţim cu toţi găluşca şi chitic o să tăcem.

Boul, celor din Israel, le-ajunsese lor ca zeu,

dându-i slava cuvenită în totul lui Dumnezeu.

Oare noi în viaţa noastră n-avem boi cărora dăm

bani şi timp pe care practic cerului le datorăm?

Oare când după opt ore muncim şi suplimentare,

nu e lăcomia boul căruia-i dăm închinare?

Domnul ne-a dat timpu-acesta pentru rugă-n aşteptare,

ca să ne îndrume-n taină spre a cerului lucrare.

Dar noi, ca şi Israelul, nu mai vrem să aşteptăm,

ci din lux şi din avere facem boi să ne-nchinăm.

Este oare în Scriptură vreo promisiune care

garantează fericirea lucrurilor trecătoare?

Şi atunci, dacă nu este, de ce să ne mai mirăm

că dăm tot peste necazuri, după ele când umblăm?

Poţi să zici că e de vină soarele că n-ai lumină

când cobori în nesfârşita beznă care este-n mină?

Poţi să zici că e de vină Domnul Dumnezeu cel sfânt,

că n-ai pace când tu-o cauţi pe un blestemat pământ?



Mulţumim, Tată din ceruri, pentru-o nouă-asigurare

pe care ne-ai dat-o astăzi, printr-o sfântă revelare.

Nu mai închinăm de-acuma timpul, banii, sănătate

la viţelul cel de aur, adică la lucruri moarte.

Ci, trăind de-acum încolo numai pentru cerul sfânt,

vom gusta vecia sfântă, chiar de-aici de pe pământ. Amin!