Poezie Binecuvanteaza, suflete, pe Domnul

Psalm 104

Binecuvântează, suflete, pe Domnul,

Domnul Dumnezeul nostru necuprins,

Doamne, Tu mă aperi şi îmi mângâi somnul

Ca un cort deasupra-mi cerul l-ai întins.



Cum o dimineaţă luminezi pe cale

Şi în strălucire, Doamne, Te-nveleşti,

Apele sunt vârful locuinţei Tale

Şi din nori făcut e caru-n care eşti.



Şi alergi cu vântul-sol în veşnicie,

Sol cum fiecare vânt Îţi este sol,

Flacăra şi focul ţi se-nchina Ţie,

Ai luat pământul, l-ai zidit din gol.



Temelii în stare veşnic să-l susţină -

Înghiţit fusese la un semn de-al Tău

De adânc, când apa încerca să-l ţină

Şi să-l zăvorască înăuntrul său.



Dar cu spaima apa, auzindu-Ţi glasul

A fugit croindu-şi drumul spre câmpii

Pân' la locu-n care-ai hotărât popasul

Să rămână-acolo peste veşnicii.



Şi să nu se-ntoarcă, Doamne, niciodată,

Tu faci să ţâşnească apele din văi,

Tu adapi în ele fiara însetată,

Case ridicat-ai pentru toţi ai Tăi.



Cu lucrarea-Ţi sfântă, tu hrăneşti pământul,

Iarba-o faci să crească, toate ni le dai

Stanca, adăpostul când ne bate vântul,

Ce-am putea să-Ţi cerem, Doamne şi să n-ai?...



Totu-n lumea asta s-a făcut prin Tine,

Drum deschis-ai unde nu puteai să treci,

De belşug şi roade palmele ni-s pline,

Lăudat fii, Doamne, lăudat pe veci!...



(02.06.2003)