Poezie Am ostenit

Am ostenit rugându-mă la Tine,

Am ostenit rugându-mă mereu

Se stinge-ncet speranţa de mai bine

Şi nu mai cred în mine, Domnul meu.



Dacă mă laşi în beznă şi tăcere,

Dacă mă laşi să plâng, să mă frământ,

Dacă mă laşi lipsită de putere

Eu mă sufoc şi nu mai pot să-Ţi cânt.



Mi s-au oprit cuvintele pe buze

Şi paşii s-au oprit în calea lor,

Un deget parcă vrea să mă acuze

Dar eu mă duc într-un ungher şi mor.



Am ostenit, o, Doamne, sunt trudită,

Mi-e sufletul mai chinuit ca ieri,

Mi-e inima bolnavă şi rănită

Şi nu eşti, Doamne Sfinte, nicăieri.



Am coborât la margine de mare

Şi marea asta vreau s-o trec înot

În gură mi-s cuvintele amare

Şi-acuma, Doamne, am să mor de tot...



Am ostenit, o, Doamne, sunt bătrână,

Te-am aşteptat şi Te-am strigat mereu

Şi chiar de-mi mai întinzi acum o mână

Am ostenit de moarte, Domnul meu...