Poezie Amintiri

Câteodată amintirea-i bună

Şi te scaldă-n liniştite ape;

Altădată-i rea ca o furtună

Care-ncearcă sufletul să-ţi sape.



Nu mai vezi nici Rai, nici Pomul Vieţii.

Au rămas şi îngerii, departe.

Bate vântul aprig al tristeţii

Sub un cer aducător de moarte.



Ce-i cu tine, Eva? Ce-i Adame?

Vă-nspăimântă deznădejdea firii?

Inima, în felurite game,

Sângeră pe spuza amintirii...