Poezie A fost cândva...

A fost cândva... şi c-un fior pe pleoape,

ne-om aminti sub viţă şi smochin.

A fost cândva un nesfârşit de ape...

Şi Duhul Sfânt plutea ca un suspin...



Deodată-n larg a răsunat Cuvântul!

Şi nevăzutul se făcu atom.

Isus umplea cu bogăţii pământul

când făuri ca frate-al Său pe om.



De dragul lui venea ades în luncă

şi tot ce-avea pe-acest pământ i-a dat.

Un singur rod, o singură poruncă,

purta un singur sâmbur de păcat.



Dar într-o zi se auzi-n ţărână:

"Gustaţi din rod şi fiţi ca Dumnezeu!"

Şi omu-a-ntins către păcat o mână,

iar Cel Viclean l-a prins în lanţu-i greu.



A plâns în cer o inimă frăţească.

Dar nu-i putea ascunde-al faptei blam.

Ci trebuia un preţ să se plătească.

Şi fu gonit şi rob Adam.



Nemaiavând nimic să-i aparţie

spre-a se plăti din lanţul Celui Rău,

S-a dat Isus pe Sine însuşi Sie,

căci numai El era deplin al Său.



Astfel din jertfă s-a născut iubirea.

Şi proslăvindu-Şi Fiul pe Calvar,

Cel ce-i mai sus decât nemărginirea,

ne-a dat, prin El, nemărginirea-n dar.



Ne-a îmbrăcat în sclipitoare haină.

Şi-n pasul veşniciilor ce vin,

mereu deplin vom şti oricare taină

şi taine noi vor rămânea deplin.



A fost cândva... vor spune cronici sfinte.

Şi n-or mai fi nici lacrimi, nici nevoi.

De cele vechi nu ne-om aduce-aminte,

când vom străbate veşnic ceruri noi.



Dar ca să ştim ce frângere grozavă,

ce fără margini preţ a dat Isus,

oricât vom fi urcaţi din slavă-n slavă,

al crucii nimb va rămânea mai sus.