Poezie Abia atunci...

S-a luminat de licurici grădina

Şi florile din iarbă s-au aprins,

Din cerul tot se prăbuşea lumina

Când au venit, Isuse şi Te-au prins.



S-a-ntins tăcerea, s-a făcut mai mare

Năuca lună a căzut de sus

S-a risipit în cioburi pe cărare

Când a au venit, Isuse şi Te-au dus.



Ca pe-un tâlhar au vrut să Te lovească,

Ca pe-un tâlhar cu funii Te-au legat,

Te-au dezbrăcat de slava Ta cerească

Când Te-au hulit şi-apoi Te-au renegat.



Am fost şi eu acolo în gradină,

Cu Petru-odată am fugit şi eu

Ştiam că eşti Mesia ce-o să vină,

Ştiam că Tu eşti Fiu de Dumnezeu.



Credeam că toate-n lume Ţi-s supuse,

Dar viaţa mea a cântărit mai mult

Şi m-am ascuns să nu mă vezi, Isuse

Şi m-am ascuns să nu Te mai ascult.



S-a luminat de licurici grădina

Şi-n mii de lumânări pe fruntea Ta

Se unduia şi pâlpâia lumina

Când Te-au ucis apoi pe Golgata.



Când inima în cioburi mi-a fost spartă

Şi n-am putut în faţa să mai ies

Te-am auzit strigând la ceruri: Iartă!

Şi-abia atuncea, Doamne-am înţeles...



Amin!