Poezie Ziua copilului

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 113
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/2242-ziua-copilului]Ziua copilului[/url]

Ne-ai însorit viaţa cu copii

Şi pentru ei Îţi mulţumim, Părinte,

Pentru aceste bibelouri vii,

Gingaşi, năstruşnici, mofturoşi, zglobii,

Crescuţi cu dragoste şi...”stai cuminte!”



Vrem să le facem şi azi bucurii

Dar ştim că-n mâna Ta sunt, Doamne, toate

De-aceea Te rugăm să intervii

Şi să adaugi printre jucării

Înţelepciune, zel şi sănătate.



Ne bucurăm de ei, cu ei, prin ei

Şi ştim că sunt o binecuvântare,

Dar Te rugăm în mâna Ta să-i iei

Şi-n turma Ta să fie mieluşei

Urmându-Te, alături de mioare.



Vedem cum râde ceru-n ochii lor

Din suflet alb de nevinovăţie,

Dar vrem să fie-aşa şi-n viitor

Şi-având sfinţenia ca strai de zbor

Să ne-ntâlnim cu ei în veşnicie,



Căci din ce-ai dat şi încă ne vei da

Ca binecuvântări, ca daruri sfinte,

Tot ce-om putea de pe pământ lua

Când înspre veşnicie vom zbura

Vor fi copiii noştri dragi, Părinte.



De-aceea azi, o, Tată-ndurător,

La tronul Tău primeşte-ne solia

Prin care Te rugăm stăruitor:

Sfinţeşte-această zi în viaţa lor,

O zi ce ţine cât copilăria!



Amin



Vulcan, 31 mai 2012

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Ziua copilului | Salvatorul.ro
meniu prim
Dacă vrei să îți învingi o slăbiciune, nu o hrăni!