Poezie E toamnă iar și frunze

E toamnă iar și frunze ofilite
Se-aștern pe drum ca un covor de vis,
Iar vântul suflă iarăși la ferestre
Făcând să pară că-i de neînvins.

E toamnă, iar în case cu lumină
Văd prin ferestre un cămin frumos,
În care seara copilași și mame
Și tați vin înaintea lui Hristos.

Să-i spună că în suflet...nu e toamnă,
Că rodul care-l au e încă mic,
Dar vor trudi și-l vor lăsa să crească
Asemeni unui bob ce-i copt în spic.

,, Să fiți cuminți și s-ascultați de Domnul!"
Încheie tata, cu șoapte fierbinți,
Către copii, și-ndată văd prin casă
Luminile ce rând pe rând s-au stins...

E toamnă iar, și-n drumul meu adesea,
Trec de la geam la geam, dar rareori
Mai văd să fie vreun cămin în case
Să fie rod, că toamna e în toi...

E toamnă iar și poate-i cea din urmă
Când mai văd frunze-n jur, aicea-jos,
Când mai văd frați și semeni în suspine,
Ce-așteaptă cu iubire pe Hristos.

E toamnă iar, dar nu va fi vreodată
O toamnă mai măreață ca atunci
Când cei aleși își vor primi răsplata
A unei vieți trăite cu Isus...

,,Oh, adă, Tată, toamna minunată
Ce ai promis-o pentru cei ce-s sfinți!
O așteptăm cu dor și cu speranță,
Cu rugăciuni și lacrimi fierbinți!"
Cristian Boariu