Poezie Chindie

(Pastel)



În chindiile-n nuanţă şi parfum de liliac

Şi-n o forfotă uşoară undeva care se stinge

Liniştirea curge molcom prin copacii care tac

Scăpând gingaşe petale ca aripele de înger.



Cad petalele suave potolit şi parfumat

De la tihna înălţimii înspre paşnicul căderii,

Vin plăpândele-aripioare înspre noapte din înalt

Vise ce-şi pierdură-avântu-n anotimpul disperării.



E-o cădere, e-o cădere în apus din răsărit

Început ucis de zboruri în nesăturata lege,

În supunere se moare fără dor şi liniştit

Şi nimic n-are puterea iar de Viaţă să le lege.



Prin ninsoare zbat aripe fluturii liliachii

Amărâţi de-atâta moarte, ameţiţi de-atâta jale

Petrec zboruri nepornite de-aspiraţiile vii,

Deplâng amuţiţi durerea a nenaşterii de Cale.



Îşi ridică negre-aripe umbre-n strigăt de ecou

Vrând cu număr de mulţime întreg cerul să-l înece,

Noaptea prinde să-ntregească triumfândul ei tablou,

Din ierbi ţipă fără sine, tragedia, ţârâiecii.



Întunericul se-nalţă într-un suflet decăzut

Şi tronează fără milă prefăcându-l în nimică,

Aşa-i viaţa-nţepenită în citire şi şezut

Plină de pustiu, palavre, de mândrie şi de frică.



Cad aripi! Însă Lumina încă totul nu a zis:

Lumânarea cea modestă beznei nu i se supune –

Mii de lumânări în noapte flăcăruile-au aprins

Şi în cer înalţă dârze câte-o mică rugăciune!