Poezie Sa aprins dorul

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 93
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/22455-sa-aprins-dorul]Sa aprins dorul[/url]
...✍️,,S-a prins dorul să mă-ndrume, spre sătucul meu cel drag,
Am ajuns, dar n-are cine, să m-aștepte azi în prag"...
Poarta zăvorâtă, rece, parcă nici nu mă mai cheamă,
Și un nod în gât mă ține, că n-am tată și n-am mamă...

Dau ocol cu ochii triști, spre căsuțele vecine,
Văd bătrâni umblând în bețe și le urez doar de bine...
Și privind la banca unde, se strângeau vara vecinii,
Multe stări îmi trec prin suflet, când văd c-au umplut-o spinii...

Mă rezem de poarta veche și țin ochii în pământ,
Parc-o văd pe mama-n curte, cum gătea, spăla cântând.
Nostalgia mă îndeamnă, să privesc și mai departe,
Și văd culmea plină iarna, cu rufele înghețate...

Nici nu știu cum trece timpul, gândurile-mi stau în loc,
Mi-aș dori copilăria, doar o zi să o întorc.
Să văd curtea plină iarăși, de copii cum alergam,
Sărăcuți, cu lipsuri multe, fericiți dar nu știam...

Cât aș vrea să mănânc astăzi, ciorba mamei cu cartofi,
Să umblu vara desculță, chiar cu găuri în pantofi.
Și-atunci plec, că n-are cine să-mi ofere alinare.
Merg doar la mormânt pe deal, la părinți c-o lumânare...

Toate au trecut și astăzi, o poveste mi se pare,
Și o port în rugăciune, când merg seara la culcare.
Mă iertați mamă și tată, că vin rar pe la mormânt,
Poate timpul nu-mi permite, dar vă port mereu în gând.
~~~~~ ✍️ Rodica Larie ~~~~~
SMS
Nota: 10
Puncte: 10
Voturi 1
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria ~Poezii Noi~ >> Poezie Sa aprins dorul | Salvatorul.ro
meniu prim
Căci cine iubește viața, și vrea să vadă zile bune, să-și înfrâneze limba de la rău, și buzele de la cuvinte înșelătoare. ( 1 Petru 3:10 )