Poezie Credinţa mea (1)

Credinţa ni se dă de sus –

Ea nu este produsul minţii,

Ci-nţelepciunea lui Isus

Stropeşte golul neputinţei.



Credinţa-i cel mai mare dar

Ce-l poţi primi în astă lume

Când existenţa în zadar

O-ngenunchezi fără de nume.



Ea-i eternul început,

Ea-i un cer de Libertate,

Harta în necunoscut

Şi în tot ce-i bun - un frate.



Mi-i lumină pe pământ

Şi alifie-n durere,

Ea mi-i locul în Cuvânt

Cu tărie şi putere.



Pentru-acei ce ştiu că-s morţi

Credinţa este apă vie,

În viscolirile de sorţi

Îmi luminează ca făclie.



Pentru un suflet doborât

E o-nălţare în minune,

Nimicitoarea de urât,

Izvorul pentru rugăciune.



Ea e visul meu în dor,

Melodie şi cuvinte,

E aripă pentru zbor

Şi aripă pentru minte.



Ea-i pulsarea mea din piept,

Inima vieţii mele,

Dar şi judele deştept

Mă fereşte ce de rele.



Ea creşte-n tine dacă creşti

Sinceritatea ta de frate

Şi depărtându-te de-aceşti

Ce-i fac activităţi şi fapte.



Va fi cu tine-n infinit

Etern crescându-te-n lumine

Dacă vei fi cu Ea unit

Cu orice fibră ce-i în tine.



Ea îmi e răspuns din cer

La-ntrebările-mi smerite,

Început de Adevăr

Într-o viaţă fericită.



Ea mă face credincios

Şi-o scriptură-n mine scrisă,

Ea e Duhul lui Cristos

Ce-a venit cum şi promise.