Poezie La izvor

La izvorul fără nume

Două drumuri se-ntâlnesc,

Două căi venind din lume

Tot aici se despărţesc.



Prima-i largă şi ierupe

Multă fală de deşert,

Trec pe ea cântând în grupe

Oameni mulţi cu cap deştept.



În izvor vâră picioare

De-obositul colbuit

Şi-i mai trage-o cuvântare

Unul care-i mai vestit.



Cu versete din Scriptură

Înflorindu-se în grai

Dă făgăduinţi din gură

De cununi şi despre rai.



Apoi pleacă-n gloate, gloate

Mai departe în apus

Ridicând sus cruci-placate

Şi lozince cu Isus.



Iar a doua – o cărare

Şi prin pietre, şi prin spini

Merg pe ea din înserare

Nişte tainici peregrini.



Doi s-au trei vin pe-ndelete

Fără-o vorbă a rosti,

Şed prearăbdători pe pietre

Gloate când s-or ghilosi.



Fără-un sunet să aclame

Obosiţi, lângă izvor

Udă din căuşul palmei

Buzele şi ochii lor.



Spre bobocul însoririi

Apoi se îndreaptă-nalţi

În Credinţă şi Iubire,

Şi în Dragostea de fraţi.