Poezie Simt Isuse cât sunt de iubit!

Te-am căutat în sfere ancestrale,

Trudit de-atâta umblet, buimăcit,

Te-am căutat în susur de izvoare,

În foşnet de păduri, stele şi soare,

Dar am rămas profund dezamăgit.



Şi lacrimile îmi brăzdau obrazul,

Speram c-o să apari la o răscruce,

Purtam în suflet greauă apăsare,

Un dor de cer, o mare-nfiorare,

Ce nu puteam eu singur a le duce.



Te-am căutat în dimensiuni străine,

Crezând că în curând voi fi salvat,

Dar am găsit doar pleavă pe ogoare,

Un loc pustiu şi plin de degradare

Şi nici un spic, cu bob adevărat.



Doar surogate, putregai, neghină

Şi tot mai greu pe cale-înaintam,

Am renunţat să sper că într-o zi,

Isuse scump şi drag Te-oi întâlni,

Dar văd acum că tare eu greşeam.



Nu am privit şi dincolo de stele,

Nu am văzut şi dincolo de nori,

Mă învârteam în cercuri efemere

Şi-nvăluit de tot mai mari mistere,

Am neglijat o lume de splendori.



N-am înţeles deloc că frământarea,

Ce o simţeam adânc în trupul meu,

E-un semn divin, că Tu erai aproape,

Că Duhul Sfânt voia ca să mă scape,

Prin harul sfânt lăsat de Dumnezeu.



Într-un amurg aprins, înlăcrimarea,

S-a disipat, născând din ea rubine,

Am înţeles atunci cât e de mare,

Iubirea-Ţi sfântă, binecuvântare,

Ce Tu reverşi, Isuse peste mine.



Am fost orbit şi înşelat de fire,

Dar astăzi văd atât de desluşit,

C-ai coborât Doamne din veşnicie,

Să-mi dai iertare, pace, bucurie

Şi simt Isuse, cât sunt de iubit!



28/05/12, Barcelona