Poezie Mai târziu,...prea târziu!

M-am gândit de timpuriu

Să îmi schimb traiul negriu,

Mort, agonic și pustiu...

Prin credință să deviu,

Prin har, al cerului fiu.

Da-mi zicea un gând muțiu

Că nici la anu nu-i târziu

Pentru-a fi mai sfânt și viu...



Și-mi ziceam: „La anu, frate

Începi și tu, pe cât se poate

Să te schimbi puțin în toate;

În credință, cuget, fapte...

Urmând cărări mai curate...”

Numai că pe undeva

Simțeam că-mi scăpa ceva:

„Mâine, voi mai exista?!”



Cu convingerea din mine

Ziceam: „Anul care vine

Voi sta, Doamne, lângă Tine

Supus, blând, ascultător...

Și voi lucra mai cu spor

Pe-al Evangheliei ogor...

Însă-mi tot scăpa ceva:

„Mâine, voi mai exista?!”



„Mâine!” inima-mi spunea

Și „mâine” nu mai venea

Căci tot în azi se transforma

Șansa pentru a-mi minima.

Într-o zi, `naintea mea

Prezentatu-s-a moartea...

Nu e chip să scapi de ea

Și-ncercarea mi-a fost grea!



Am scăpat printr-o minune;

Domnu-a vrut să pot a spune

Tuturor, că-n astă lume,

„Azi”, ni-i dat un har anume:

Călcând pe-a Domnului urme

Să-mplinim tot ce El spune

Și atunci, a-l nostru nume

Scris în cer pe veci rămâne!



Azi, e-o zi de-nchinăciune

Și veghere-n rugăciune,

Azi, e-o zi de bucurie

Pentru cer, nu pentru glie!

Fiindcă mâine, Domnul știe

Pe pământ ce-o să mai fie

Ce necaz, dureri, suspine...

Și ce se va-ntâmpla cu tine.



Azi vezi Soarele Iubirii

Și azi ai harul Mântuirii!

Azi ai harul rugăciunii

`Naintea Dumnezeirii

Și darul binecuvântării...

„Mâine”-i vorba amăgirii,

Dar mâine-i ziua pustirii...

Doar azi e ziua izbăvirii!



Zaragoza 26/05/2012

De Ioan Hapca (Ionică)