Poezie O, dă-ne trezire!!!

Prezentul iarăşi ni se-mpute

Din bişniţările sfinţite;

Noi aşteptăm un Martin Luther,

Ca să ne-mpingă înainte.



Să ne brâncească, să ne tragă

Din poza de-arhimulţămire;

Să dăm „sfinţenia” întreagă

Pe-o stare simplă de Iubire.



S-arunce-un adevăr fierbinte

Ce nu mângâie însă doare,

Nu cum stropesc cleios cuvinte

Amvoanele linguşitoare.



Adună care doar mulţime -

Din gloate ca să i-a foloase,

Cătându-şi pentru sine stime

Şi situaţii mai bănoase.



Ne-adorm cu noi făgăduinţe,

Cu-alte scorneli ne-apără fala:

„Voi credeţi... fiindcă prin credinţă...

Da! Să plătiţi toţi zeciuiala!”



Tovarăşi sunt doar astăzi fraţii,

Iar adunările – partide...

Deci protestanţi pierd protestanţii

O altă cale a decide.



Un Martin Luther să-ndrăznească,

Să pună punct pe rău odată:

Şi că biserica-i lumească,

Că starea noastră-i leşinată.



Că ne-nglodăm traiul în frică

Şi nu mai ştim ce-i rău, ce-i bine,

Doară scenarii de nimică,

Aplaudăm în măşti creştine.



Iar noi l-om sudui cu ură,

Stropind cu bale de furie,

Mătăhăindu-i din Scriptură

Şi ponegrindu-l cu mânie.



Doar când l-a recunoaşte-o viaţă

Şi oamenii i-or da dreptate,

Să ne-ncântăm că el învaţă

Eliberarea de păcate.