Poezie Chiar de vrăjmaşul se ridică

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 118
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/2341-chiar-de-vr-jma-ul-se-ridic]Chiar de vrăjmaşul se ridică[/url]

Chiar de vrăjmaşul se ridică

Înverşunat spre-a mă lovi,

Eu nu mă tem şi nu mi-e frică –

Cu Dumnezeu voi birui.



Chiar dacă vrea să mă doboare,

Să fiu căzută sub poveri,

Isus mă ţine în picioare

Şi toarnă-n mine noi puteri.



Când s-acuzată şi-njosită

Fără temei şi fără rost,

Eu ştiu: de Domnul sunt iubită,

Aşa cum totdeauna-am fost.



Chiar dacă omul vrea întruna

Să-mi pună piedici zi de zi,

Isus Hristos mi-întinde mâna

Şi-mi dă nespuse bucurii.



Oricât cel rău se străduieşte

Să-mi fure pacea, n-ar putea,

Căci Duhul Sfânt mă întăreşte

Şi-mi dă din mângâierea Sa.



Isus mă ştie-atât de bine,

Cunoaşte chiar şi gândul meu;

Întotdeauna e cu mine

Şi mă ajută când mi-e greu.



Cu mâna Lui atât de fină

Mă şlefuieşte tot mai mult,

Să răspândesc în jur lumină

Şi vocea Lui să o ascult.



Mă pregăteşte-n orice clipă

Pentru Viaţa cea de sus

Când voi zbura pe-a Lui aripă

Direct la pieptul Lui Isus.



Chiar dacă iadu-ntreg deodată

’Mpotriva mea s-ar ridica,

Nu mă voi teme niciodată

Căci Domnul e de partea mea!



El e Stăpânul, El decide,

El dă verdictul, numai El,

Cerul măreţ El îl deschide

Şi mântuirea tot la fel.



Nu vreau ca omul să îmi spună

Că-n iad sau Rai pe veci voi fi,

Ci vreau ca „Vino, slugă bună!”

Isus să-mi spună într-o zi.



În nesfârşita Lui iubire

El vrednicia îmi va da

Să am în ceruri fericire,

Sus, în Împărăţia Sa.

Amin.

25 mai 2012

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Chiar de vrăjmaşul se ridică | Salvatorul.ro
meniu prim
Bine este să aștepți în tăcere ajutorul Domnului.