Poezie Nu-mi pare rău (1)

NU-MI PARE RĂU...



Nu-mi pare rău că Te-am urmat

Isuse, Domnul vieții mele

Ce har! Ce har! M-ai invitat

Pe mine – cel mai vinovat

M-ai scos din lumea fără stele.



Eram pierdut printre mormane

De-ngrijorări și gânduri reci

Parcă pe ochi aveam obloane

Mă închinam doar la icoane

Închise într-un tainic beci.



Când Te-am văzut în depărtare

Am alergat să Te-ntâlnesc

Mi-ai dat întâi o sărutare

Și-am mers cu Tine pe cărare

Ca-n spini să nu mă poticnesc.



Ghidându-mi pașii spre Cetate

M-ai învățat ce-nseamnă Cer

Mi-ai dat un steag și-o demnitate

Cu Tine trece-voi prin moarte

Iar pân’ la ea, prin foc și ger.



Să-mi pară rău de acceptarea

Ofertei ce m-a transformat?

O, nu! Ci am încredințarea

Că mi-ai asigurat intrarea

În Portul cel mai luminat.



Și-n zilele care urmează

Voi sta, fidel, de partea Ta

Căci ființa mea se-nviorează

Când mă inunzi cu sfânta-Ți Rază

Ce poate fericiri să-mi dea.



gc/24 Mai, 2012