Poezie Se duc anii fără veste

Gânduri încep a ploua…

Și mai fac câteva teste

Viața vrând a-mi evalua…

S-au dus anii fără veste,

S-au evaporat ca roua…

Totu-i parcă o poveste,

Iată-mă în vârsta a doua!

De acum, puțin mai este

Până mă așez în Noua

Casă, din `nălțimi celeste.



Munții plâng sihastri-n zare

Și câmpiile-s plângând

Din belșug de ierbi în floare

Și-mi vine un dor și-un gând

Că-s aproape de plecare…

Mă și văd, parcă alergând

Către razele de Soare

Și parcă m-aud zicând

Cu o voce de visare:

„Rămas bun și pe curând”



În strai de sublim ceresc

Mi se-mbracă sufletul...

Aripi de lumină-mi cresc

Ce mi-aduc aproape cerul

Și-ntr-un cântec îngeresc

Mă văd părăsind pământul.

Dar trebuie să mă opresc

Căci mă ține legat gândul

De aceia ce-i iubesc

Și-aici mi se gată cântul!



Zaragoza 21/05/2012

de Ioan Hapca (Ionică)