Poezie Zbătându-mă-n necunoştinţă

Zbătându-mă-n necunoştinţă



Zbătându-mă-n necunoştinţă

În Universul cel vast al ştiinţei

Ce nu-admitea rolul credinţei,

Doamne, înspre-a mea fiinţă

Te-ai îndreptat şi prin Cuvânt

Mi-ai luminat calea pe pământ!



Mi-ai confirmat, geneza lumii

Prin opera-Ţi, cea creatoare,

Şi cum că-n marea neascultare

Omul, din nou în ţărâna humii,

A trebuit în moarte să coboare

Pân-s-o-mplini noua restaurare!



Şi astfel, prin Duhul Tău Sfânt

La glasul conştiinţei-ai apelat,

Şi Universul vast ce L-ai creat

Prin măiestria Sfântului Cuvânt

Altfel îl văd ca în necunoştinţă,

Căci privesc totul prin credinţă!



Flavius Laurian Duverna

21 mai 2012