Poezie Fariseul şi tâlharul

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 49
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/2393-fariseul-i-t-lharul]Fariseul şi tâlharul[/url]

Fariseul şi tâlharul



Trăia-n Israel odată

Un băiat, orfan de tată.

Iar mama, de-atâta greu

Şi-a uitat de rostul său

Ce i l-a dat Dumnezeu.



Şi-a lăsat fiul să crească

Fără grijă părintească

Prin străini, cum s-o putea

Şi-apucă pe-o cale rea

Far-a şti ce-i dragostea.



Dar într-o casă bogată

Şi cu mamă şi cu tată,

Trăia în acelaşi sat

Viaţa bună, un băiat

Frumuşel şi dezgheţat.



Ducea viaţă-mbelşugată

Şi nu i-a lipsit vreo-dată

Ceva, din tot ce-şi dorea,

Căci familia-i dădea

Toată atenţia sa.



Şi l-au dat la şcoli înalte

Ca să aibă-n viaţă parte

De tot ce-i bun şi frumos.

Chiar să fie credincios

Învăţase bucuros.



Şi când s-a făcut om mare,

Preţuit de orişicare,

A ajuns un învăţat

Fariseu înverşunat,

Cunoscut şi respectat.



Ce vom zice? Foarte bine!

Doi băieţi, două destine.

Primul, cel lipsit de har,

Cunoscu al vieţii-amar

Şi ajunse un tâlhar.



Iar cel ce-a avut de toate,

Ajunse-n cercuri înalte.

Viaţa-i uneori aşa,

Ne duce unde vrea ea,

O trăim cum vom putea.



Însă nu ştim niciodată

Cum va fi ea încheiată.

Aşa a fost cu cei doi;

Viaţa i-a adus apoi

Împreună, într-o joi,



În ziua cea mai amară

Când mai-marii-L judecară

Pe renumitul profet

Isus, cel din Nazaret

Şi dădură un decret



Prin care L-au dat la moarte

Învinuindu-L de toate

Relele ce-au inventat

Deşi El i-a vindecat,

I-a hrănit,i-a învăţat



Cum nimeni n-o mai făcuse.

El o nouă lege-aduse

A dragostei, a dreptăţii,

Adevărului, vieţii,

Binelui şi libertăţii.



Însă nu-i deloc dreptate

Când rău-i stăpân în toate.

Marele Sobor a dat

Verdictul: “E vinovat

Proorocul cel lăudat!



A zis Templul că-l dărâmă

Şi că n-o să mai rămână

Piatra pe piatră din el,

C-o să fie un macel

În întregul Israel.”



Şi L-au condamnat la moarte

Pe Cel sfânt şi bun în toate.

L-au bătut, L-au schingiuit,

L-au scuipat, batjocorit

Şi apoi L-au răstignit.



Dar în faţa crucii Sale,

Din pestriţa adunare

Se-auzea un glas mai gros:

“Dă-te de pe cruce jos,

Dacă zici că eşti Hristos!



Mântuieşte-te pe Tine,

Ţie însuţi fă-Ţi un bine!”

Ştiţi al cui glas răsuna?

Fariseul blestema

Cu toată puterea sa!



Băiatul de altădată,

Admirat de lumea toată!

Era mai-mare-n Sobor

Şi spusese tuturor

“Mai bine-un singur omor,



Decât tot neamul să piară!”

Şi se-ntărâtase iară

Când văzu că plâng femei

Şi şuşotesc vreo doi-trei

Că-i strâmbă legea la ei.



Dar Hristos nimic nu spune,

Doar murmur-o rugăciune:

“Iartă-i Tată, ei nu ştiu

Că sunt singurul Tău fiu,

Dumnezeule, Cel viu!”



Ruga Sa, o auzise

Tâlharul, ce făptuise

Multe rele-n viaţa sa.

Da, acel orfan era,

Ce-apucase calea rea!



Răstignit şi el fusese

Pentru relele imense

Pe care le-a făptuit

Ca tâlhar nelegiuit

Şi-şi zise: “Eu am primit



O plată după dreptate,

După multele-mi păcate!

Dar acest neprihănit

Cu nimic nu a greşit.

Nu-i drept a fi răstignit!”



Fariseul şi tâlharul

Faţă-n faţă-au stat cu harul.

Oricare din ei putea

Sufletul a şi-l salva

Fiindcă Hristos se jertfea



Murind pentru fiecare.

Puteau căpăta iertare

Pentru orişice păcat.

Cine crede, e salvat.

Domnul pentru toţi s-a dat!



Cei doi, întâlnit-au harul

Dar l-a primit doar tâlharul!

Fariseu-nverşunat

A rămas tot în păcat,

Cu lanţul urii legat.



A gândit că-i merge bine

Şi că-n lume, orişicine

Are de ce-l admira

Şi el face doar ce vrea,

Că-i puterea-n mâna sa!



Dar vine-un timp pentru-oricine

S-aleagă-ntre rău şi bine.

De-ai greşit în viaţa ta,

În necredinţă nu sta!

Pân’ la urmă, va conta



Starea ta cea sufletească

Ce-ar putea să-L răstignească

Pe Fiul lui Dumnezeu

Dacă ai un cuget rău

Şi vrei doar binele tău.



Însă dacă rău îţi pare

Pentru greşelile tale,

Ca tâlharul poţi să spui!

Care zis-a Domnului,

Văzând suferinţa Lui:



“Aminteşte-Ţi şi de mine,

Păcătosul, când la Tine

-N împărăţie vei sta

Ca să domneşti pururea!

Iartă-mi, Doamne, vina mea!”



Domnul i-a văzut căinţa,

I-a apreciat credinţa

Şi i-a dat acest răspuns:

“Azi, vei fi cu mine dus

În raiul cel sfânt, de sus!”



Doamne, dă-mi şi mie harul

Să fac şi eu ca tâlharul,

Să regret păcatul meu,

Să nu fiu un fariseu

Prins în lanţul celui rău!



















SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Fariseul şi tâlharul | Salvatorul.ro
meniu prim
Un cuvânt spus la vremea potrivită este ca niște mere de aur într-un coșuleț de argint!