Poezie "Sfinţii"

Mi-a spus şăgalnic un actor:

„Eşti cam fanatic, frate!

Tu mai ascultă de popor

Şi dă-i şi lui dreptate.



Mai sunt nevoi, mai nu sunt bani,

Mai sunt de toate cele;

Nu toţi pot fi aşa avani

Să umble după stele.



Mai e noroc, mai este trai,

Scriptura şi tribuna...

Toţi vor să nimerească-n rai

Şi de-a primi cununa.



Nu îi mai fi aşa de sfânt,

Chiar fără de păcate;

Aceasta-i viaţa pe pământ

Şi e realitate.”



Eu am privit la mutra lui

Rotundă de grăsime

Şi m-am gândit:„Acesta nu-i

Smeritul din mulţime.



El nu e unul – ei sunt mulţi,

De mişună prin case,

Înspre sinceritate – muţi,

Viteji înspre foloase.



Linguşitori cu orice şef,

Iar grosolani cu simplii,

Deprinderea de diotref

În Viaţă dau s-o-mplânte.



Obrăznicind la orice pas

Cu ţinta de mărire,

Ei vor ucide orice glas,

Ce-ar spune de iubire.



Ei judecata între fraţi

Au ponegrit-o-ntreagă,

Ca gloata lor de nespălaţi

Mizeria să-şi dreagă.



Iubirea nu poate veni

Unde nu-i judecată,

Şi-aceştea o vor gâtui

Cu murdăria toată.



În fruntea bietului „nărod”

Sunt „arma apărării”,

Când ei, de fapt, sunt doară nod

Pe ştreangul strangulării.



Tot susţinându-se-ntre ei,

Făţarnici toţi ca unul,

Liliputani la cinste ce-i,

Gigantici în minciună.



Pe ceilalţi „fraţi” îi înjosesc

Să nu mai creadă-n viaţă,

Ca să devină-un plâns prostesc

Cu zâmbet de paiaţă.



Ticăloşiţi spiritual,

Însă-s obraznici inşii,

Oricare cată principal

Să pară între dânşii.



Hapsâni de lacomi după bani

Şi după avuţie,

Mentalitatea de golani

O predică de „vie”.



Aşa se duc, aşa se trec –

Nimicuri cu uşorii,

Iară soţiile-i întrec

Şi îi ajung feciorii.”



Dar tare-am spus:”Tu ai greşit! –

Eu fraţii mi-i ştiu bine!

Te du de unde ai venit –

Lipseşti de lângă mine!”