Poezie Binecuvântat e omul (1)

Cine oare nu-şi doreşte, ca să fie fericit

Şi prosper în astă lume, împlinit şi mulţumit?

Tot aleargă omu-n viaţă, căutând senzaţii noi

Şi se-ngroapă-n substitute, amăgit de-a lui nevoi.



Niciodată avuţia, aur, bani, îndestulare,

Nu va da-n deplinătate, siguranţa viitoare,

Când izvorul bogăţiei are fundament greşit,

Omul se va pierde-n vicii, răvăşit, dezamăgit.



Azi filozofía lumii caută altfel fericirea,

Imoralul şi religia, în amestec, dă-mplinirea,

Mult dezmăţ, apoi căinţă, “Dumnezeu e iubitor!”

Dar majoritatea uită că e şi Judecător.



Binecuvântat e omul ce se-ncrede-n Dumnezeu

Şi-L acceptă-n al său suflet, ca-Împărat pe Fiul Său,

Mulţumirea, siguranţa, pacea sfântă o găseşte,

Dacă bea din Apa Vie, în viaţă propăşeşte.



Toţi îşi pot spune părerea, dar dreptatea n-o deţin,

În dreptate, adevărul, doar în Domnul e deplin,

Nu te-ncrede-n sentimente, inima-i înşelătoare,

Nestatornicia duce-ntotdeauna la pierzare.



Dacă-n umbletul prin lume omul n-are pe Cristos,

Nu ţi-l fă nicicând tovarăş, căci te va atrage-n jos,

E o lume de fantasme tot ce face şi visează,

Tu fii ferm, nu te abate, mergi -nainte şi veghează.



Nu te aşeza la masa celor batjocoritori,

Cei ce râd de ai săi semeni, nu sunt blânzi şi iubitori,

Pacea sfântă, fericirea, doar la Dumnezeu găsim,

Doamne-nvaţă-ne iertarea, pe cei răi să îi iubim.



Dacă Legea lui Yehova este-a noastră delectare,

Ascultând şi împlinind-o, primim binecuvântare,

Legea şi Profeţii spune să-ţi iubeşti aproapele

Şi vei fii precum copacul ce îl udă apele.



Rădăcina ta hrănită de Izvorul Vieţii Sfinte,

Îţi va da îndestulare…Peste veacuri, ca sorginte,

Vei rodi. Fructul credinţei este rod al ascultării,

Stai pe calea strâmtă, Domnul, nu te va lăsa uitării!



18/05/12, Barcelona