Poezie Inima vrea...Sufletul suspină...

Inima tot vrea să spună

Că are multe nevoi

Și i-ar fi lumea mai bună

De i-am da aripe noi

La dorința ei nebună

De-a se-ncărca cu gunoi

Și de a trăi-n minciună

Până-n ziua de apoi.



Însă sufletul suspină

După ceea ce-i în cer:

După-o rază de lumină,

După lucruri ce nu pier,

După prezența divină,

După sfântul caracter...

Și plânge când îi ofer

Ce-mi vine la îndemână!



Doi stăpâni, m-au istovit

Și-ncepeam a da `napoi!

Cine-i oare așa iscusit

Să-i împace pe-amândoi?!

Atunci Duhul mi-a șoptit

Ceva despre ceruri noi,

Despre tot ce-a pregătit

Domnu-acolo pentru noi



Și deodată m-am trezit

În armură de război

Și de luptă pregătit:

Numai unul din cei doi,

Merită a fi slujit!

De-acuma ucide-voi

Pe cel ce m-a amăgit

Și m-a tot tras înapoi!



Zaragoza 18/05/2012

de Ioan Hapca (Ionică)