Poezie Brăzdând stropi de...

Când sulița fuge brăzdând stropi de sânge

Și palida moarte îmi sună, - insistent,

Când vuietul vieții răpus, acum plânge

Iar ochi mânioși mă pătrund mai strident,

Alaiul păgân îmi fură bucuria

Inima e prinsă în cușca uitării...

Plătind prețul greu, își plătește chiria

Pe culmile-adânci și sortite pierzării...



Ca-ntre lumi paralele-s pierdut într-un gri

O mare de iluzii și vise deșarte

Mă apasă-nnorat greutatea lumii

Pe câmpu-inocenței m-atrage spre moarte;

Într-adevar aș fi vrut să fiu mai bun,

Dar nu mai contează ;acum sunt ce sunt;

Și nu pot să scot dar nu pot nici să pun,

La fapte, un bine ce nu l-am făcut!



Departe de mine să fug eu aș vrea,

Dar nu pot; mă bântuie umbre de vină,

Minciuni, promisiuni ce n-am putut ținea

Mă zbat fără șansă-n adânca fântână...

Și nu pot să-acuz sau să spun "n-am știut"

S-arunc dâra vinei pe sacrii piloni

Căci eu am ales în păcate țesut,

Și m-am aruncat în ai morții cicloni...



Încotro mă îndrept: înspre viaţă sau moarte?

Iar pașii pe cine îl las să-i conducă?

Mă întreb de mai este în mine vreo parte,

O fărâmă spre Tatăl să mă readucă...

Sufletul mi-e prins în ruine de-osândă

Am călcat legamântul și-s gol fără El!

Iar pofte și șoapte m-așteaptă la pândă

Și cum să rezist? N-am speranță, nici țel...



Nu vreau să mai stau rătăcind, fără țel;

Nu vreau să mai fiu ca și fiul pierdut;

De azi, mă ridic și mă-ntorc la Acel

Ce-n poartă mă-asteaptă ca și la-nceput.

Renunț la gunoaie și-atâtea păcate

Ce-mi țin aripile și nu pot să zbor

Rog hainele-mi negre să fie spălate,

Și-ndrept dar privirea spre Tine, cu dor...



Amin