Poezie Împărăţia şoaptei

Se stinge-amurgu-n noapte

Cu raze liliachii -

Se lasă vremea şoaptei

Cu orele târzii.



Când umbra este mare,

Iar sufletul ascuns

Şi-n toate-o-nfiorare

De teamă a pătruns.



Foşniri prin iarbă multe,

Lumini nu prea găseşti

Şi adevăruri mute

Îngână la poveşti.



Limbile bat sunânde,

N-ascultă de Cuvânt,

Iar lumânări plăpânde

Parcă şi mor, şi sânt.



Cuprinderile fricii

Gigantic s-au mărit,

Mai pufăiesc aricii

Spre cerul infinit.



Nimeni nu vrea să-ncerce

S-arate ucigaşi:

Ca păsări liliecii

Prind fluturi orbi şi graşi.



E şoapta-mpărăteasă

De vis, de gând, de dor

Şi se ascund prin casă

Străinii de la zbor.



Nespusa-i înţeleaptă

Cu-alai de nerostiri

În toate-i numai şoaptă

Că-s lupte, că-s iubiri.



În piepturi se destramă

Dorinţa de a fi

O uriaşă teamă

În toţi prinde-a-ncolţi.



Se dau toţi robi a sorţii

Cu gând nepronunţat

Când vine Miezul-Nopţii

A beznei împărat.



Care aduce groază

Celor cu umbre-n cort...

Doar şoapta este trează,

Iar omul este mort.