Poezie Gândacii şi păcatul

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 119
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/2478-g-ndacii-i-p-catul]Gândacii şi păcatul[/url]

Gândacii şi păcatul

Într-o dimineaţă caldă

A unui mai însorit,

Merse gradina să-şi vadă

Gospodarul iscusit.



Mazărea râdea în soare

Şi aproape a-nflorit.

Salata a crescut mare,

Morcovul a răsărit.



“Şi ridichiile-s frumoase,

Câteva am să adun,

C-or să fie delicioase

Astăzi, la micul dejun.



Am să iau şi ceapă verde,

Uite ce mare-a crescut!

I-a priit, precum se vede,

Ploaia caldă ce-a căzut.”



Aşa îşi zicea în sine

Gospodarul bucuros,

Privind zborul de albine

Şi furnicile, pe jos.



Îşi luă legumele toate

Mulţumind lui Dumnezeu

Pentru câtă bunătate

I-a trimis din cerul Său.



Când să iasă din grădină

Printre cartofii frumoşi,

A zărit pe o tulpină

Doi gândaci galbeni, burtoşi.



Vârfuri fragede şi bune

Tot înfulecau de zor.

“Va trebui să-i adune,”

-Si zise omul gânditor.



“Mă întorc eu după-masă

Şi am să le vin de hac!

Acum, mă aşteaptă-n casă

Alte treburi, să le fac!”



După-masă-a plouat tare

Şi-n grădină n-a intrat.

A doua zi, sărbătoare

A fost şi n-a mai lucrat.



Abia după vreo trei zile

Care repede s-au scurs,

Omul reuşi, în fine

Şi-n grădină a ajuns.



Grădina se scălda-n soare,

Erau toate vesele!

Numai la cartofi, stupoare!

Nici o plantă nu mai e



Întreagă şi sănătoasă!

Toate-s roase de gândaci…

Puzderie urâcioasă

De larve! Ce să mai faci?!



S-aduni una câte una,

Un an nu ţi-ar fi de-ajuns!

Singur, nu poţi totdeauna

Să găseşti un bun răspuns.



Lăsând treburile baltă,

Gospodarul, supărat,

Căută acum o altă

Soluţie, disperat.



I-a spus un om cu renume

În grădinărit, c-ar fi

Un insecticid anume

Care ar putea stârpi



Şi gândaci şi larve, toate

Le-ar ucide de îndat’

Fără doar şi fără poate!

Omul nostru-a cumpărat



Substanţa miraculoasă

Şi cartofii i-a stropit.

Din nou s-a făcut frumoasă

Grădina, şi-a revenit!



Tot la fel e şi păcatul…

Unul singur dac-ar fi,

Îţi poate distruge totul

Şi aduce cu el mii!



Vrăjmaşul şi-n vreme bună

Va lucra şi-n vreme rea

În pornirea lui nebună

În pace nu te-o lăsa.



Până nu te nimiceşte

Nu se lăsa nicidecum!

Sufletul, greu ţi-l munceşte

Chiar de nu simţi când şi cum



Şi nu ai altă scăpare

Orişicât de te-ai lupta!

Doar dacă obţii iertare

Prin Isus, prin jertfa Sa.



Sângele Sau fără pată

De păcat poate salva

Şi-o viaţă nouă, curată

Prin Hristos doar, poţi avea.



S-apucam cu toţii harul,

Fraţii mei, ne-ntârziat!

Distrugând tot “insectarul”

Şi-orice larvă de păcat!









SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Gândacii şi păcatul | Salvatorul.ro
meniu prim
Iar acum, Domnul vorbește și zice: " În trei ani, ca anii unui simbriaș, slava Moabului va fi disprețuită, împreună cu toată această mare mulțime; și ce va rămâne va fi puțin lucru, aproape nimic. " ( Isaia 16:14 )