Poezie La cină (1)

La cină, azi, privesc cu dor

Paharul pus 'naintea mea,

La cină -- divergențe mor.

La cină -- nu e divizor.

La cină-s eu în fața Sa.



Eu, pamântean -- stau la cereasca masă.

Eu, păcătos -- stau, azi, în fața Lui.

El, milostiv -- mă cheamă-n a Sa casă.

Întinde masa -- care e aleasă.

Și stau înmărmurit 'naintea Domnului.



Și palma sângerândă o întinde a-mpăcare.

Eu stau uimit. Mi-e frică s-o primesc.

Prezența Lui aduce îndurare.

Și liber sunt de păcătoasa apăsare.

E-o legătură cum nici nu gândesc!



Privesc paharul. Pâinea este frântă --

Și nu-nțeleg cum a putut să părăsească

Un cer întreg, și-o glorie prea sfântă,

Un rai divin. Și îngeri mii ce-I cântă.

Și a venit in lume -- ca să-L răstignească.



Durerea Lui fusese mult prea mare.

Dar nu atât trupească -- cât în Duh.

Păcatul meu durea atunci mai tare.

Dar El răbdase ca s-aducă alinare.

Și toate pentru mine. Pentru a-L vedea-n vazduh.



De aceea astăzi, când privesc la pîine,

Eu mi-amintesc cu groază trupul frânt.

Realizez că moartea-I fost-a pentru mine,

Că pentru-a mă salva s-a oferit pe Sine.

Prin suferință rezervând un loc în cerul sfânt.



Prietene, ce poate ești la cină prima oară,

Aș vrea să-ți spun că Domnul te-a iubit

Că pentru tine a lăsat a cerului comoară.

Și a venit pe-acest pământ. Să moară.

Vina păcatului tău greu El a plătit.



Primește mâna ce se-ntinde a-mpăcare.

Acceptă haru-adus de Dumnezeu.

Căci parte ți-a făcut de îndurare.

Păcatul ți-a fost șters. Te cheamă la serbare.

La masă -- să fii oaspetele Său.

Amin.