Poezie Petre, tu mă iubeşti pe Mine?

Petre,tu mă iubeşti pe Mine?

Ioan 21



Din ucenici erau vreo şase

Pe ţărmul mării liniştit

Şi pentru că se-nseninase,

Petru le-a zis: „La pescuit



Am să mă duc, că-i zi frumoasă,

Va fi şi seara tot aşa,

La noapte luna o să iasă,

Deci cred că peştele-o muşca.”



Ceilalţi au zis: „Mergem cu tine,

Cum deseori făceam aşa,

Pe mare, poate e mai bine

Decât prin lume a umbla.



„Cu-nvăţătorul era bine”,

În sine ,Petru cugeta.

„Că este viu, ştie oricine,

Dar cât timp va mai rămânea?



Îl întâlnim doar câte-odată,

În noua-nfăţişare-a Sa.

Când El voieşte, ni se-arată,

Însă la Tatăl va pleca.



E om, cum era altă dată,

Dar e şi Dumnezeu slăvit!

În camera de sus, odată,

Cred c-a intrat aşa... prin zid!



Ce fac eu fără-nvăţătorul?

Şi cine mă va mai mustra?

Ce-o să-mi aducă viitorul?”

Cu aşa gânduri se lupta



Petru, pescarul de-altă dată,

Mai apoi, ucenic fricos...

El, omul cel dintr-o bucată,

Se lepădase de Hristos!



Când s-au urcat cu toţi în barcă

Şi întristarea-i s-a curmat.

Pe valuri dat-a drumul parcă

La tot ce l-a îndurerat.



...Dar n-a mai fost că altă dată...

Zadarnic plase au întins!

Şi se trudiră noaptea toată,

Însă nimica nu au prins.



Şi nici cu ucenicii parcă

Nu s-a simţit că altadat’!

Deşi au stat toţi într-o barcă,

El a rămas însingurat.



Isus nu mai dormea la cârmă

Ca-n ziua când a potolit

Furtuna, numai cu o vorbă

Şi nici pe valuri n-a păşit.



„El m-a ales să fiu cu Sine

Tot într-o zi, când pescuiam!

Cu Domnu-a fost atât de bine

Şi-atât de tare Îl iubeam!



Din câte bărci erau pe mare,

El doar la mine s-a urcat!

Când L-îmbulzea mulţimea tare,

Din barca mea a predicat!



Mi-e dor de-a Sa vorbire-n şoapte

Când spunea taine din Cuvânt!

Tot dup-aşa o tristă noapte

Mi-a zis El: „Trage-o la adânc!”



Noi ne trudiserăm degeaba,

Că tot nimica nu am prins!

Dar când mi-a zis, pornirăm treaba

Şi mrejile iar le-am întins!



Am prins atunci aşa mult peşte!

Două corăbii am umplut!

Îmi amintesc ca de-o poveste...

Ah! Oare cum de am putut



În noaptea-aceea-ngrozitoare

Să zic că nu L-am cunoscut?

Şi inima din piept mă doare!

După ce Iuda L-a vândut,



L-au dus legat la judecată

Şi L-au bătut şi L-au scuipat...

Când m-a văzut la foc o fată,

Eu L-am negat, m-am lepădat!



...Dar iată, e aproape ţărmul,

Parcă ne-aşteaptă cineva!

Cine să fie oare omul

Ce vine către barca mea?”



„Copii,”rosteşte clar străinul,

„Voi de mâncare-aveţi ceva?”

„N-avem”!Din ei răspunse unul,

„Nimic n-am prins în noapte-asta!”



„Aruncaţi mreaja-n partea dreaptă!”

Zise străinul de pe mal.

Ei alt îndemn nu mai aşteaptă,

Aruncă mreaja jos în val!



Şi-aproape n-o mai puteau scoate

De-aşa puzderie de peşti!

Ioan, văzând acestea toate,

Zise lui Petru: „Ce gândeşti?



Eu cred că-I Domnul, ne aşteaptă!”

Iar Petru, când a ascultat,

I-a înţeles gândirea dreaptă,

Iute s-a-ncins şi s-a-mbrăcat,



Apoi s-a aruncat în mare,

Înot s-ajungă la Isus.

Nu era timp de aşteptare,

Atâtea doar avea de spus!



Dar când ajunse lângă Dânsul,

N-a mai putut spune nimic!

Îl înecase iarăşi plânsul,

Parc-ar fi fost un copil mic!



Pe ţărm, văzură cu mirare

Ca-nvăţătorul i-aştepta,

Ba, era chiar şi de mâncare,

Pe-un foc, peştele se frigea!



Îi invită pe toţi la masă,

La pâine şi la peşte fript.

Avea statura Sa frumoasă,

Dar chipul era cel slăvit!



Le-a împărţit la fiecare

Din pâine, cum obişnuia.

Apoi, îi puse o-ntrebare

Lui Petru, care se codea.



„Petre, tu mă iubeşti pe Mine

Mai mult decât altcineva?”

"Da, Te iubesc, o ştii prea bine!”

„Atunci, vei paşte turma Mea!”



ÎL întrebă şi-a doua oară:

„Simone, tu mă mai iubeşti?”

„Da, Doamne!” „Turma de mioare

Va trebui s-o păstoreşti!”



Şi-l mai întreabă înc-o dată

Pe Petru, care sta-ntristat,

Iar el răspunde înc-o dată:

„Ştii, Doamne, că-i adevărat!”



"Atunci să paşti şi mieluşeii

Şi să-ngrijeşti de turma Mea,

Căci s-or scula arhiereii

Şi mâinile îţi vor lega



Şi te vor duce unde nu vrei

S-ajungi, dar nu te-ngrijora,

Căci în curând,puteri primi-vei

Ca să zideşti Biserica.”



I-a spus acestea, să-i arate

Cu ce moarte-L va proslăvi

Petru pe Domnul,dar în toate,

Statornic credincios va fi.



Petru primi deplină pace

De la divinu-nvăţător.

Nici moartea n-o avea ce-i face,

Când Domnu-i vine-n ajutor!



Fă şi din noi, Isuse Doamne,

Creştini statornici, curajoşi!

Chiar de vom trece prin prigoane

Să fim ca Petru, credincioşi!