Poezie Alba Mare Moartă

Iordanul înspumându-se de ape zbuciumate,

Tot şlefuind cu valul creste de bolovani,

Îşi duce-ntreaga stare direct în Marea Moartă

Unde nu-i diferenţă-ntre clipe şi-ntre ani.



Un Glas cheamă poporul în apă şi Dreptate

Trezindu-i pe lunatici din bâiguiri de vis

Şi unii-n deşteptare scuipă cu răutate,

Iar alţii-nneacă-n valuri un crez din cărţi deprins.



Plâng suflete-n căinţă de-a lor credinţă-n fire –

Bolnavii de religii se-ntorc înspre Cuvânt,

Vesteşte prompt proorocul o Viaţă de Iubire

Dator ce-i s-o trăiască, tot omul pe pământ.



"Cufundă" bieţii traiul cu-atâta-nvăţătură

Ce poartă strict orarul de predici şi-adunări

Că Marea Morţii-şi pierde paloarea ei cea sură

Cu-albindele ei maluri de sarea din dureri.