Poezie Tu ştii că arde inima în mine

Tu ştii că arde inima în mine

Luca 24:30,32:

„Pe când şedea la masă cu ei, a luat pâinea; şi, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o şi le-a dat-o.

Şi au zis unul către altul: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne deschidea Scripturile?”





O, Doamne sfânt, mă simt atât de bine

Când sunt ascultător de voia Ta,

Când nu mai e nimic străin în mine

Ca viaţa să mi-o poată întina.



Atunci nu părăsesc Ierusalimul

Spre vre-un Emaus ca să mă cobor

Şi pentru mine Tu nu eşti străinul,

Ci îmi eşti Domn şi-al meu Mântuitor.



Te recunosc când mergi pe lângă mine

Dar şi când îmi descoperi taine-adânci.

Prezenţa Ta îmi face-atât de bine

Când pâinea frângi şi-apoi cu noi mănânci.



Tu ştii că arde inima în mine

Când ochii mei lăuntrici nu te văd

Şi-n glasul Tău, cu unduiri divine

Nu pot desăvârşit să mă încred.



O, nu mă părăsi în prag de seară!

Rămâi cu mine-n noaptea ce-o veni!

Tu ştii să faci din iarnă, primăvară

Şi din întunecata noapte, zori de zi.



Ierusalimul veşnic , mă aşteaptă.

Degrabă aş dori s-ajung în el,

Dar pân-atunci, doresc din calea dreaptă

Să nu m-abat, Stăpâne,- n nici un fel.



Cu-ai Tăi copii să stau în părtăşie,

Să te urmăm pe Tine necurmat,

Iar viaţa noastră-ntreagă, să ne fie

Un strigăt: “Domnu-I viu cu-adevărat!”