Poezie De ce? (3)

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 68
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/2517-de-ce-3]De ce? (3)[/url]

De ce trăim în nepăsare

Şi nu vrem să dăm ascultare

Cuvântului lui Dumnezeu

Ce ne îndeamnă tot mereu:



Ca să fim blânzi şi iubitori

De Domnu-ntr-una ascultători,

În unitate să trăim

Pe placul Lui mereu să fim?



De ce nu mai avem răbdare

Cu cei bolnavi din adunare?

Adesea noi îi ignorăm,

De multe ori chiar îi uităm.



De ce a Duhului Sfânt roadă

A încetat să se mai vadă,

Nu mai suntem sare în lume

Şi-am uitat de Sfăntu-I nume?



Oare de ce-am uitat că noi

Suntem copiii Domnului,

Prin viaţă noastră Îl negăm

Şi cum vrea El noi nu suntem?



De ce noi ne-am îndepărtat

Şi L-am uitat pe Împărat?

Nu mai vrem oare să-L iubim

Şi-ai Lui copii ca să mai fim?



Oare Satan este stăpân

Pe-al meu şi pe al tău destin?

Oare viaţa lui i-am dat

Să o conducă ne-ncetat?



O! Fraţilor, de ce nu vrem

Ca să fim sfinţi? Prin El putem.

Să fim din nou ca la-nceput

Umpluţi de Duhul Său cel Sfânt.



Deci haideţi fraţii mei iubiţi

Cu toţi de azi să fim uniţi

Şi în iubire toţi trăind,

Spre Cerul Sfânt călătorind.



A noastră viaţă de-azi să fie

În lume, o lumină vie

Şi Domnu-n Cer ne va primii:

„Veniţi iubiţii Mei copii.”

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie De ce? (3) | Salvatorul.ro
meniu prim
Și la aceasta ați fost chemați; fiindcă și Hristos a suferit pentru voi, și v-a lăsat o pildă, ca să călcați pe urmele Lui. ( 1 Petru 2:21 )