Poezie Ascultarea (1)

Din dragoste de Tatăl Cel ceresc

Şi-n sfânta'nţelepciune

Tu ai ales să vii aicea jos

Să mă salvezi pe mine.

Nu Te-ai uitat la cerul cel slăvit

Si nici la marea-i bogăţie.

Tu ai ales să vii să mă salvezi . . . pe mine.

Cine-ar fi lăsat aşa splendoare?

Cine-ar fi ales să fie chinuit?

De cei ce pentru care ai suferit.

Nu cerul Te-a ţinut

Nici veşnicia minunată

Din care-ai coborât

Ci . . . nesilit de nimeni

Ai venit, căci m-ai iubit.

Ce-ai găsit la mine Doamne?

Ce Te-a făcut ca să cobori?

Din sfânta ţară a Luminii

Ca să-mi fii Salvator?

Cu ce-aş putea să răsplătesc?

Aşa o jertfă sfântă

Şi-un Dumnezeu ce m-a iubit,

Atât de mult . . . pân' la osândă?

Cum aş putea, să răsplătesc

Iubirea Ta şi chinul?

Când în Golgota ţintuit

Tu, mi-ai băut pelinul?

Cum aş putea să răsplătesc

O dragoste aşa de mare?

Eu ştiu! . . . Nicicum!

Căci nu-Ţi sunt vrednic

De Sfânta-Ţi ascultare.

De aceea . . .

M'aplec în rugă sfântă,

Te chem Isus cu dor

Ca Sfânta-Ţi ascultare

În mine s-o cobori

Căci doar aşa putea-voi

Să Te urmez cântând

Spre cerul bucuriei,

De Tine . . . ascultând.