Poezie Omul…

Omul e purtat de valuri

Pe Oceanul fanteziei...

Ocolește-a vieții daruri

Dus de zbuciumul inimei

Și-i îndepărtat de maluri

Spre zariștea nebuniei.



Omu-și centrează disputa

La câștiguri pentru sine

Și-i mereu plecat cu pluta

De-i vorba să facă-un bine,

Dă cu scuza și nevruta

Pentru-a face ce-i convine.



Omu-i ocupat din fire

Cu puzderii de idei

Pentru-a firii împlinire.

Astfel el, pune temei

Pe ce-i sortit la pieire;

Comori din negura lumei.



Omu-i nebunit de visuri

Și frustrat de ne-mpliniri.

Are-n suflet întrebări...

Fără timp pentru răspunsuri,

Fără timp de realizări

Și nu-i ajung a zilei ceasuri.



Dornic de perfecțiune,

Fuge de desăvârșire

Căci această acțiune

Se rezumă la sfințire

Iar el, vrea rebeliune

Pentru-a firii împlinire.



Omu-i plin de nebunii

Și mistere păcătoase

În străfundul inimii.

Dorinți haine și hidoase

Îl țin în ghearele rușinii

Și-i par aventuri frumoase.



Omul e nespus de rău

Nu fiindcă păcătuiește

Ci fiindcă în sinele său

Nicidecum nu se smerește

Și bea dintr-a lumii pârău

Tot ce pofta-l amăgește.



Nu fiindcă păcătuiește

Este omul răzvrătit

Ci fiindcă se răzvrătește

Și-i place-așa nepocăit.

Omu-i rău fiindcă-așa este

Că-n păcat e zămislit.



Omu-i iubitor de faimă,

Bani, grandoare și succes

La acestea se înhamă

Ca rob, până la deces.

Cât trăiește-i plin de teamă

Frământare, zbucium, stres...



Omul este interesat

Doar de propria-i persoană;

Ce-ar avea de câștigat,

Cum să-ajungă pe comană

Și asupra-i ne-ncetat

Moartea este suverană.



Omul este înzestrat

Și cu gândul veșniciei,

Cu sete de-adevăr curat

Și cu darul bucuriei...

Dar se lasă înșelat

Și purtat de voia firei.



Omul are înclinație

Către tot ce e frumos

Și-o adâncă aspirație

După cerul maiestuos...

Însă zace în dizgrație

Fiindcă-i tare păcătos.



Omu-avea valoare imensă

Dar Satan l-a înșelat...

Din natura lui perversă

A trebuit răscumpărat

Dar plata putea fi cuprinsă

Doar de Viața Celui Preaînalt!



Cel Preaînalt a plătit prețul:

Fiindcă-așa mult ne-a iubit,

Să rabde crucea și disprețul

L-a dat pe Fiul Său Iubit.

El a-mplinit tot Cuvântul

Și-n locul nostru S-a jertfit!



Omul are-acum în Ceruri

Pe Hristos Cel Înviat

Ce-a zdrobit a morții bolduri

Și la Ceruri S-a `nălțat

Fiindcă El este de-a pururi

Preot, Domn și Împărat!



Omul poate-acum să fie

Cum a fost la început:

Cu Creatoru-n părtășie,

Căci poate fi din Nou Născut

Și primind credință vie,

De Domnu-n veci recunoscut!



Zaragoza 10/05/2012

de Ioan Hapca (Ionică)