Poezie Frăţia ni s-a dizolvat...

Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu,

ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei,

şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!

Apocalipsa 18-4.



Frăţia ni s-a dizolvat

Întemniţată în palate

Şi sufletele ne-au ţipat

Să naştem iar frăţietate.



Acei, lucrări ce-au preţuit

Pentru religii şi confesii,

Frăţia-apoi au ponegrit,

Că le-ncurca la noi succese.



Succese de-a „salva” mai mulţi,

De-a face adunarea mare...

Dar gloata naşte oameni muţi,

Străini un' de-altul fiecare.



Gândind că ţelul ne-a uni,

Unirea –dragoste-a produce,

Au început a târâi

Pe-oricine le cădea sub cruce.



Ci Dragostea nu s-a născut

Să ne unească-n una iarăşi,

Surori şi fraţi au dispărut

Redevenind, de fapt, tovarăşi.



S-au mulţumit carierişti

Căci e uşor s-ascunzi în gloată

Ochii hapsâni de ochii trişti,

Făcându-ţi pofta încheiată.



Cei ce visau să fie şefi

Urcară repede pe scară,

Mulţimile de diotrefi

Găsiră viaţa-aici uşoară.



Iubirea a pierdut din preţ,

Învăţătura-i luă locul,

Şi, iată, unul e-n dispreţ

Şi cu credinţa lui şi focul.



Grămezi foiră de lingăi

Brâncindu-se cu răutate,

Numindu-se „fraţi” între ei,

Iar pâra „dragoste de frate”.



Credinţa decăzu în crez,

Cu crezul apăru minciuna,

Expunerea pentru cirezi

Luă Cuvântului cununa.



Cât mai departe, tot mai rău

Şi nu gândim noi cum se cade :

Cum ne conduce Dumnezeu

Că noi din rău în rău decadem?



Celor ce slava le-a fost vis,

Îndreptăţesc căderea rece:

Isus, vedeţi că, ne-a promis,

Aşa, cumva, în rai vom trece.



În sinea noastră însă ştim,

Că n-om scăpa de judecată

Şi cu credinţe ne-amăgim

Născute printre minţi de gloată.



Că Dumnezeu este milos...

Ne va jeli, cumva-n grămadă,

Că pentru asta e Cristos -

Chiar toate să nu le mai vadă.



Noi ne prefacem al iubi:

Doar regulat venim în casă!

El pentru asta ne-a plăti

Cu rai şi-o viaţă mai frumoasă.



Ci orice suflet îngrozit

Ştie că asta-i aiureală...

Cândva de şcoală am fugit,

Să devenim şi singuri şcoală.



Isuse, iartă-mă, Te rog,

Că-mi sting Iubirea mea şi Focul,

Şi-o-nvăţătură de milog

Cu-ncetul cucereşte locul.



Porunca Ta-i să ne iubim –

Şi nu-i o altă-nvăţătură,

Ci nu să stăm să buchisim,

Cum ucigaşii Tăi făcură.



De nu-ţi iubeşti fratele tău,

Cum Ţi-ai iubit, Isus,Tu, fraţii

Nu te iubeşte Dumnezeu

Şi cu cântări şi exclamaţii.



Tot! Gata!Noi ne-am săturat

Să ne minţim cu-obrăznicie:

Pe-acasă iar ne-am adunat

Să naştem Dragostea-n Frăţie!