Poezie A fi ori nu a fi...

Câţi oameni se-ntrebară

„A fi ori nu a fi ?..”

De parcă Viaţa-n doară

Se poate cântări.



Câţi oameni se-nvârtiră

Cu chibzuitu-acest

De crezi că se porniră

Să strige un protest.



Protestul însă, iată,

Nu e prea înţeles

Căci Viaţa le-a fost dată,

Nu singuri ei şi-o ţes.



Ce ar dori să spună

Dilema asta-n plin

Că Viaţa nu e bună

Şi-i plină cu venin?



Ori totuşi se mai poate

S-o mai îndrepţi niţel

Chiar de n-ai dor în toate

Şi nu ai nici un ţel.



„A fi...” – tu îi dai voie

Ei, de a exista

Şi că mai ai nevoie

Pe lume-ncă de ea.



„Nu fi...” – îi vei decide

Tu soarta, împărat

Cum un călău ucide

Pe insul condamnat.



Se uită doar în spusă

Zicala când întind

Că nu ea li-i supusă,

Ci ei, de ea depind.



Căci dacă vei susţine

Că nu vrei să trăieşti –

Viaţa va rămâne,

Că eşti tu, ori nu eşti.



Mulţimi de intelecte

Ţipă gălăgios,

Dar în priviri prudente,

O dârdâie fricos.



C-adică: Uite, mamă,

Ce îndrăzneţi suntem:

Ca să ne facem seamă

Dacă dorim – putem!



Dar uite că problema

Nu-i cum s-o dai la porci,

Dilema e dilema

Că nu poţi să o-ntorci!



Ai dispărut din toate

Cu gestul pătimaş

„A fi...” nu este-n moarte,

Iar tu ai fost un laş.



Fricosul întrerupe

A fi un om în trai

Şi cată să s-astupe

Cu liniştiri de rai.



Nevrând să mai rămâie

Pe linia de foc

Prin fumuri de tămâie,

Îşi caută un loc.



Temându-se de Viaţă

Care să-l crească vrea

Se-năbuşă în piaţă

Ce moarte doar i-a da.



Religia-l mănâncă,

Robii l-au îndoiat,

Parcă e viu el încă,

Dar este decedat.



„A fi...” în el nu este –

Iobagul unei guri

Există-ntr-o poveste

Din cărţi şi-nvăţături.



Într-o-aşteptare biată

De nu ştiu ce şi cum –

„A nu fi...” te îmbată-n

Ninsorile de scrum.



Etern doar vei rămâne

Neexistent produs

Departe de lumine

De toţi, în tot, supus.



Privindu-te cu jale:

„Ah, ce sunt chinuit!”

Nu lupţi – tu nu ai Cale!

N-ai Viaţă – ai murit!



Când Viaţa te conduce

Cu Duhul lui Cristos

Ţi-ai răstignit pe cruce

„Nu-a fi”-ul fioros.



Părintele te-ndeamnă

Să fii, să mergi, să treci

Prin arşiţă şi toamnă,

Prin drumurile reci.



Un luptător al Vieţii

Iubire-n el purtând

Spre zborul Dimineţii

Luptând, păşind, trăind.



Pot azi descis a spune

În Viaţă un îndemn:

„A fi!” – e o minune!

„A nu fi...” – un blestem.