Poezie Îmi pare rău (1)

Îmi pare rău o, Tată, de timpul meu pierdut,

De alergarea-mi oarbă, de lucrul nefăcut,

Îmi pare rău de ruga ce n-am ştiut să spun,

De slaba mea veghere, în drumul meu nebun,



Îmi pare rău de viaţa, ce a trecut uşor,

De oameni, flori şi păsări, de tot ce-i pieritor,

Îmi pare rău o, Doamne, de necredinţa mea,

Revarsă-Ţi bunătatea şi schimbă-mi inima,



Îmi pare rău c-adesea, uit prea uşor ce sunt,

Că-s doar o adiere, un bulgăr de pământ

Şi las să treacă clipa, doar eu şi „timpul meu”,

Uitând că Tu eşti Doamne Stăpân şi Dumnezeu,



Îmi pare rău de gândul, ce nu a fost curat,

De pasul nestatornic, de mersul tremurat,

Îmi pare rău de vremea în care am ales,

Să fac doar a mea voie, regretul îmi dă ghes,



Îndemn la pocăinţă... ajuns un biet porcar,

Mă-ntorc acasă Tată, primeşte-mă Tu iar,

Revarsă har şi pace, în duhul meu spăşit

Şi dă-mi o haină nouă, sunt fiul Tău iubit,



Ascult un glas din ceruri, ce-mi spune desluşit:

”De mult te-aştept copile, îţi zic: Bine-ai venit!

Ai rătăcit în lume, dar nu-i încă târziu,

Să te întorci acasă, eşti încă al Meu fiu!”



Îmi pare rău o, Tată, am fost un rătăcit

Şi recunosc c-adesea eu am optat greşit,

Azi vin cu pocăinţă, Îţi dau viaţa mea

Şi harul Tău să-mi fie, un far, de-a pururea!



05/05/12, Barcelona