Poezie Cei dintâi creştini

Cei dintâi creştini



În lumea aceasta de întuneric sumbră,

Câţiva creştini îl urmau pe Isus din urmă

Plăcuţi erau de Domnul şi de întreg popor,

Slăveau cu bucurie pe al lor Mântuitor.



Uniţi cu toţii la un loc se adunau creştinii,

Ei stăruiau în rugăciuni şi-n frângerea pâinii

Cu inima curată luau mereu din cină,

La părtăşie se-adunau cu inima de bucurie plină.



Împreună ei la templu erau în fiecare zi,

Şi legătura lor frăţească era mai tare zi de zi

Ogoarele şi le vindeau ca să-şi împartă banii,

Cu cei ce nu aveau, cu văduva şi cu orfanii.



Cu toţi aveau o teamă de Domnul Creator,

Cu dragoste ei Îl slujeau pe-al lor Mântuitor

Prin semne şi minuni li se întărea credinţa,

Se înmulţeau mai mult, Hristos da biruinţa.



Am vrea şi noi ca ei să fim, Biserica de astăzi,

Să ne iubim ca fraţii şi în pace să trăim

Să fim mai buni, mai sfinţi în fiecare zi,

Grăbind venirea lui Mesia prin viaţa ce-o trăim.