Poezie Lipsa de compasiune

(versificare după o întâmplare reală)



Să vă spun ce s-a-ntâmplat

Într-o familie bogată

Ce trăia pe bunul plac

O viață îmbelșugată.



Fiul lor, de mult plecat

În războiul din Vietnam,

S-a întors și a sunat

Zicându-le: -„Uite, am

Un prieten minunat

Pe care-l aduc cu mine

Și vreau să fie acceptat

Și primit cum se cuvine.”



Fără să asculte tot,

Mama îi spune să vină

Că vor face tot ce pot

Să-l țină vre-o săptămână.



Îsă fiu-i zice: -„Mamă,

Omul nu mai are-o mână

Și-un picior îi retezat,

Are doar un ochi în cap

Și chipu-i desfigurat...”



După-o vreme de tăcere

Mama zice: -„Nu-i nimic,

Chiar de nu-mi face plăcere

Poate sta la noi un pic.”



-„Se va simți umilit...

Eu vă rog să-l acceptați

Ca pe-al vostru fiu iubit

Și așa să-l respectați

Cât va avea de trăit!”



După o tăcere lungă,

Zice mama:-„Să-ți explic,

Banii n-o să ne ajungă...

Și la vecini, ce-o să le zic?!

Lumea toată-o să ne-mpungă

Cu glume despre „calic”...

Și cu ființa aceia ciungă

Viața greu o să-mi complic...”



Telefonul brusc se închise

Și-a rămas așa mult timp...

Târziu, mama adormise

Da-n suflet avea un ghimp

Și-ntr-una se tot ghândise:

„Sună iar...și ce-i mai zic?!”



În zorii zilei, a sunat

Telefonul încă-odată

Mama s-a cutremurat

Zicând:,,Sunt aici, la poartă!”



Însă când l-a ridicat,

La capătul firului

Nu era cum s-a așteptat,

Vocea dragă a fiului

Ci-a unui organ de stat;

Vocea Comisarului:



-„Cu durere doamnă bună

Vă-anunțăm ce s-a-ntâmplat;

Avem un om fără-o mână,

Cu un picior retezat...

Avea doar un ochi în cap

Însă, era vindecat...



Din război se întorcea,

Acasă triumfător...

Dar probabil se gândea

Că-arăta respingător

Și probleme va crea...

Și-apus capăt zilelor...



Aveți confirmarea noastră

Că-acest dârz și brav soldat

Este fiul dumneavoastră...

Regretăm ce s-a-ntâmplat!”



Zaragoza 03/05/2012

de Ioan Hapca (Ionică)