Poezie Candela Sfântă

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 59
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/2619-candela-sf-nt]Candela Sfântă[/url]

Candelă Sfântă,

Ce-mi luminezi cărarea

Şi-mi numeri paşii

Către infinit . . .

Nu te răci, nu-Ţi stinge lumânarea;

Condu-mă în lumină,

Spre sfinte veşnicii.

Candelă Sfântă,

Ce-mi luminezi fiinţa

Şi scoti din ea, ce e întunecos,

Tu luminează-mă 'năuntru,

Ca să-Ţi rămân pe cale,

Umil, curat şi credincios.

Candelă Sfântă,

Ce-mi luminezi iubirea

Să-şi poarte-aroma

Spre patria Ta,

Ajută-mă şi-n noapte

Să-mi port încredinţarea,

Să am sfântul parfum

Din sfânt' mireasma Ta.

Candelă Curată,

Ce-mi ţii curată calea

Spre veşnicii s-ajung

Prin sfântă luminarea Ta

Tu, ţine-mă-n lumina-Ţi

Ca eu să văd cărarea;

Cărarea luminată,

De sfânt', lumina Ta.

Candelă Curată,

Lumină-a Cincizecimii,

În vrednicie sfântă

În vasu-mi să Te port

S-ajung curat din Tine,

Pe sfânta Ta cărare

În sfântă umilinţă,

Prea Sfinte, Savaot.
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Candela Sfântă | Salvatorul.ro
meniu prim
Alege ce iubești, apoi iubește ce ai ales!