Poezie Itinerarul

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 45
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/266-itinerarul]Itinerarul[/url]

Itinerarul ce duce la Cetatea din Lumină

A fost trasat de Fiul ce S-a jertfit plenar

De-aceea credincioșii, oriunde, se închină

Și vor nădejdea tot timpul s-o mențină

Mergând cu voioșie spre veșnicul hotar.



Mai sunt denivelări și pietre ascuțite

Dar pașii se îndreaptă spre țintă cu curaj

Imboldul izvorăște din frazele rostite

De slujitori formați cu inimi ne-mpărțite

Căci dau comori cerești prin fapte și limbaj.



Iar rănile produse de spinii din cărare

Nu pot topi avântul spre Patria de sus

Noi ne gândim la clipa când am primit scăpare

Din temnița sordidă unde-am gustat teroare

Și unde doar doctrine demonice s-au spus.



Prin umbrele născute de munți ai dezolării

Străbatem cu-ndrăzneală și-nvingem vânturi reci

Purtăm cu drag în suflet momentul decolării

Când vom atinge spațiul din infinitul zării

Și vom păși în glorii pe veșnice poteci.



E-ngust itinerarul ce urcă spre Cetate

Dar zilnic avansăm și nu privim ‘napoi

Și chiar dacă apasă o cruce grea pe spate

Ne-o ușurează simțul că în eternitate

Vom fi în părtășie cu toți ce-au fost eroi.



George Cornici/18 Oct. 2012

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Itinerarul | Salvatorul.ro
meniu prim
Conștiința este acea voce care ne ajută să rămânem "mici" și atunci când facem lucruri "mari".