Poezie Un dor nespus

Aş vrea să fiu o frunză-n vânt,

Să mă desprind de glie,

De mă cobor sau mă avânt,

Să port în suflet dor preasfânt,

Dorul de veşnicie.



Aş vrea să fiu un fulg de nea,

Să port a Ta solie

Şi chiar de-i scurtă viaţa mea,

Să luminez precum o stea,

În drumul prin pustie.



Aş vrea sa fiu un nor uşor,

Să ud cu ploi pământul,

Să adumbresc orice ogor,

Să fiu un far pentru popor,

Precum a spus Cuvântul.



Aş vrea să fiu în lume-un val,

Să spăl întinăciunea

Şi-n sunet dulce de chinval,

Spărgându-mă într-un final,

Să văd Isus, minunea.



Aş vrea să fiu ca un cocor,

Să mă înalţ spre soare

Şi-n drumul meu, în al meu zbor,

Să nu uit că-s doar călător,

În lumea pieritoare.



Aş vrea să fiu, mai multe-aş vrea,

Dar ştiu că nu se poate,

Spun: ”Să se facă voia Ta,

Acum şi-n veac şi pururea,

Căci Tu le ştii pe toate!”



Sunt doar un om, sunt limitat,

Isus mi-e ajutorul,

Credinţa-n El m-a mângâiat,

Prin jertfa Sa am fost iertat,

A pus în mine dorul.



Un dor nespus de tot ce-i sfânt,

Mă-ncearcă-n orice clipă

Şi fac cu Domnul legământ,

Cât voi trăi pe-acest pământ,

Să stau pe-a Lui aripă.



El să mă-nalţe tot mai sus,

Pe culme de credinţă,

Chiar dacă viaţa mi-a apus,

Nu sunt pierdut, nu sunt răpus,

În El am biruinţă.



Aş vrea să fiu, ce mult aş vrea,

Să fiu un sfânt, ca Tine,

Te rog domneşte-n viaţa mea,

Să mă conduci, căci voia Ta,

E lege pentru mine!



30/04/12, Barcelona