Poezie Premiul cel mare

Cum însetezi de-o bucurie...!

Cum însetezi de-o veste bună...!

Scrisoarea din a ta cutie

speranţele potop le-adună.



Tresari când telefonul sună,

când vreun vecin în uşă-ţi bate,

când se extrage dintr-o urnă

un nume singur, dintre toate.



Câştigă alţii milioane,

maşini sau premii valoroase.

Zadarnic ai trimis taloane,

n-ai câştigat nici bani, nici case.



Să fii ales n-a fost să fie.

Norocul parcă te-ocoleşte.

Tu nu câştigi la loterie.

Singurătatea se-adânceşte...



...dar undeva-ntr-un loc anume,

mai sus de lumea pieritoare,

a fost ales şi al tău nume

pentru răsplata cea mai mare.



S-a aruncat un sorţ acolo

şi ţi-a căzut o moştenire

să ai prin ea, de-acum încolo,

comoară mai presus de fire:



o moştenire ce nu trece,

ce nu se strică, nu dispare.

Nimic pe lume n-o întrece

şi fericit e cel ce-o are!



Ai câştigat o-mpărăţie

la Dumnezeu, la Cel ce-şi cheamă

făptura Lui, ca pe vecie

s-o bucure, s-o ia în seamă.



La El nu eşti o nimerire,

de nume scos la întâmplare,

ci El ţi-ndreaptă cu iubire

sorţul vieţii viitoare.



Dă-ţi inima să se împace

cu Cel ce singur nu înşală

şi-n inimă-ţi trimite pace,

nu la cutia ta poştală.



La El e vestea cea mai bună!

Cu El ai tot, cu-mbelşugare.

De slavă ceru-ntreg răsună:

ai câştigat premiul cel mare!