Poezie Iubire nebuna

De mic, eu frecventat-am temple si biserici.

In ele, Dumnezeu era slavit.

Cantau si tamaiau zelos feluriti clerici.

Ei sustineau ca-i drept sa fii iubit.



Crescand, insa, vazut-am asa jale-adanca

in lumea asta a lui Dumnezeu,

incat mi-am zis: “El are-o inima de stanca.

Altfel ne-ar usura acest drum greu.”



Se zbat copiii mici de friguri in spitale.

Se roaga pentru ei parintii tristi.

Dar e-n zadar. Se duc cei dragi pe-a mortii vale,

chiar daca-n rugaciune mult insisti.



Sunt arsi de vii-n cuptoare oameni fara vina.

Si cerul tace, lasa totu-a fi.

Cum sa Se mire Domnul daca, in surdina,

si credinciosii-ncep a se-ndoi?



Flamanzi si prigoniti pana si-n propria lor tara,

ei stau far´de raspuns la intrebari.

Expus e Insusi Sfantul Nume la ocara

cand peste noi cad grelele ocari.



Cum sa-L iubesc pe Cel ce a creat microbii

si tigrii care sfasie pe om?

Cum sa iubesc pe Cel ce-Si chinuie toti robii

doar ca mancat-a unul, o data, dintr-un pom?



Mai rau ca Iacov, stau far de copii, sotie,

si fara de amici mangaietori.

Stau fara soare si-aer intr-o puscarie,

in cea mai aspra dintre inchisori.



Viitorul meu cosciug mi-e astazi pat de scanduri.

Intins pe el, eu a-mi da seama-ncerc:

De ce mereu spre Tine-alerg-a mele ganduri,

iar prin ce scriu trasez in jurul Tau un cerc!



De ce ma arde-o dragoste-nfocata?

De ce esti Tu subiectu-a orice cant,

desi stiu bine ca-s mireasa lepadata!

Curand voi putrezi intr-un mormant.



Dar nu, nu a iubit Mireasa din Cantare*

cand intrebatu-s-a de este drept.

Iubirea este propria ei justificare.

Iubirea nu e pentr-un intelept.



Chiar prin ispite mari de-o fi silita-a trece,

nu inceta-va totusi a iubi.

De-o arde-un foc, sau valuri stau s-o-nece,

ea saruta-va mana ce-o lovi.



La grele intrebari de n-a aflat raspunsuri,

e-ncrezatoare – si va astepta.

Caci vor patrunde raze-n ascunzisuri



Iertarea multelor pacate doar sporit-a

al Magdalenei foc mistuitor.

Dar ea parfum si lacrimile daruit-a

´nainte de cuvantu-Ti iertator.



Iar daca nu-l spuneai, ea tot ar sta si-ar plange

de dragostea ce-Ti poarta si-n pacat.

Ea Te-a iubit ´nainte de varsasesi sange.

Ea Te-a iubit ´nainte de-ai iertat.



Nici eu nu ma intreb de-i drept sa-Ti dau iubire.

Nu Te iubesc s-ajung eu mantuit.

Eu Te-as iubi si-n vesnica nefericire,

si chiar de flacari de-as fi mistuit.



De-ai refuza sa Te pogori la oameni,

Tu mi-ai fi fost un vis indepartat.

De refuzai Cuvantul Tau sa-l sameni,

Te-as fi iubit si far´ sa-l fi aflat.



De sovaiai, de-ai fi fugit de rastignire,

nemantuit, eu totusi Te-as iubi.

Chiar si pacat daca-Ti gaseam in fire,

cu dragostea-mi Ti l-as acoperi.



Acum cuvintele-mi vor deveni nebune,

ca toti sa stie cat de mult iubesc.

Acuma voi atinge necantate strune.

Pe-o melodie noua Te slavesc.



Profetii toti de-ar fi prezis pe Altul,

pe Tine, nu! Pe ei i-as lepada.

Dovezi cu miile dac-ar avea cel´laltul,

iubirea-mi pentru Tine as pastra.



De-as banui la Tine-nselaciune,

plangand, eu pentru Tine m-as ruga.

De-ar inceta in lume fala-Ti sa rasune,

iubirea-mi pentru Tine nu s-ar micsora.



Cum pentru Saul, Samuel o viata-ntreaga

in post si rugaciune s-a zbatut,

asa ar rezista iubirea ce ne leaga,

chiar dac-as sti ca esti un fiu pierdut.



De nu satan, ci Tu in ratacite clipe,

revolta cea din cer ai fi produs,

de Tu Ti-ai fi pierdut cerestile aripe

si-ai fi cazut din Raiul cel de sus,



eu, neavand nadejdi, nadajdui-voi totusi

caci Tatal cel ceresc Te va ierta,

si impacat cu El, pe-aleile de lotusi,

pe strazi de aur, Tu Te vei plimba.



De-ai fi un mit, as parasi realitatea;

Cu Tine-n fantezie as trai.

De-ar izbuti neexistenta-Ti sa-mi arate,

din dragostea-mi Tu viata ai primi.



Nebuna, fara de temeiuri mi-e iubirea,

asa cum este si iubirea Ta.

Gaseasca-Si Domnu-n asta fericirea.

Mai mult decat atat, eu nu-i pot da.