Poezie Să ierţi şi să iubeşti cu adevărat

Iertarea, o înveţi pe deal la Golgota

Purtând pe cap cununa de spini

Privindu-L pe Isus, pe crucea Sa.

Sub privirea Lui, şi-a ochilor senini,

Înveţi să ierţi chiar pe călăul tău

Pe cel ce te-a lovit atât de rău

Pe-acela, care în faţă te-a scuipat,

Să ierţi şi să-l iubeşti cu-adevărat.



Iertare este un crâmpei de pace

Din nesfârşitul dragostei hotar

La glasul ei, marea te alină, tace...

Şi soarele strălucitor se-arată iar.

Să-l ierţi pe-acel care a stârnit furtuna

Şi ţi-a rupt frunze una câte una

Pe-acela care chiar te-a dărâmat.



Iertarea este o cântare nouă

Pe care o cânţi cu lacrimi de bucurie

Ea se ridică uşor ca o rouă...

Şi înfloresc iar norii pe câmpie.

Pe cel care s-a lepădat de tine

Cu care ai rupt odată dintr-o pâine,

Dar el te-a minţit, te-a înşelat...

Să-l ierţi şi să-l iubeşti cu adevărat.



Iertarea,... este datoria ta

Faţă de Cel ce toate ţi-a iertat.

Dacă nu ierţi, în cer nu poţi intra

La nunta Fiului de Împărat.

Să-i ierţi pe cei care îţi sunt datori,

Adună-n cer eternele comori;

Să ierţi pe cei care te-au supărat,

Să ierţi şi să iubeşti cu adevărat.



Iertarea este o putere sfântă

Ea poate rupe lanţul de robie

Acoperă greşeala şi o uită

Ca cel robit, eliberat să fie.

Dar cine poate să arunce piatra,

Şi de iertare, nevoie n-ar avea?

Precum ierţi şi tu aşa vei fi iertat,

Să ierţi şi să iubeşti cu adevărat!



Amin!