Poezie Fratelui Dochim Cojocaru

Azi, bătrâne oştean, de-a şedea lângă tine dă-mi voie...

Nu pe mult – pe-un moment... după-aceia-oi pleca iar în drum;

Întrebări eu nu am, nu m-atinge nici o nevoie...

Pur şi simplu aş vrea ca să şed lângă tine acum.



Îţi e coiful boţit, dar luceşte de-atâta bătaie,

Scutul e cam pătat de atâtea cârpeli, şlefuiri,

Însă lama la spada ta îţi mai arde ca pălălaie

Şi e gata să stea pentru-onoarea Marei Iubiri.



Coiful meu e mai nou, iară scutul de are-o zgâriere,

Arde paloşul meu poate chiar mai nebun, mai aprins,

Dar, bătrâne soldat, de la tine primesc azi putere

De-a putea s-o păstrez încă Viaţa nu m-a deprins.



Spunem una ori două despre orice ne trece prin minte,

Doar de lupte tăcând şi de armura noastră cea grea;

Drag bătrâne ostaş, mă asculţi liniştit şi cuminte,

Parcă eu aş putea ţie o-nţelepciune a-ţi da.



Ei... e timpul să plec şi mă scol fâstâcit de grăbire,

Strângem mâna-ndelung şi ne dăm sărutatul frăţesc,

Între noi iar va fi depărtarea din despărţire,

Dar şi Dragostea ce ne căleşte în trai ostăşesc.



Cine ştie de-om fi încă-odată aici împreună:

Dumnezeu hotărăşte unde-om fi noi pe mâine trimişi...

Frate, bunul meu frate, nu luptăm pentru rai ori cunună,

Ci de-aceia că-aşa anii noştri aici ne-au fost scrişi.



Iar prin juru-ţi eroi zbier cântările pentru palate,

Iar prin juru-mi mişei ce din gloate-şi făcură tain...

Pentru ce suntem puşi pe pământul acesta, măi frate,

Când se-nchin adunări la cel josnic şi celui hain.



Eu mai am întrebări, tu demult eşti răspuns la-ntrebare,

Eu vre-o grijă mai port, frământările tale-au rămas

În mulţimile luptelor rătăcindu-se printr-o vâltoare

Neputând să te-ajungă-n viaţa asta fără popas.



Mi-eşti exemplu de-ostaş care-şi face modest datoria,

Mi-eşti modelul de-a fi pe pământ un om credincios -

„Frate-aud - nu lua ca model traiul dat doară mie,

Viaţă altă tu ai, iar modelul e Domnul Cristos!”



Eu o viaţă-oi trăi. Dumnezeu m-a conduce-n Iubire

Şi va fi ca în Cale cunoştinţă să am de alţi fraţi,

Poate, freate iubit, te-oi vedea numai în amintire,

Mulţumi-voi lui Isus pentru oamenii Lui minunaţi.