Poezie INALTAREA (3)

INALTAREA



*****

Curgeau lacrimile privind după Isus,

Cum se ridică din ce în ce mai sus.

Un nor pufos de ochi L-a ascuns,

Si tot mai departe L-a dus.



Cum priveau apostolii cerul, întristaţi,

Au apărut în haine albe îmbrăcaţi,

Doi bărbaţi şi-au fost întrebaţi:



- „Bărbaţi Galileeni, de ce staţi..."

Şi îndelung spre cer voi vă uitaţi?



-Ne e inima trista, ca Isus a plecat,

Din mijlocul nostru la cer s-a-nălţat.

Si cât de repede s-a depărtat...

Dupa ce pe toti ne-a binecuvântat.



După ce, ne-a vorbit de o putere,

Ce ne va fi ajutor şi mângâiere.

Ne-a pătruns in inimă o durere,

Să rămână cu noi,era a noastră vrere.



- Acest Isus, care la cer S-a-nălţat,

Din mijlocul vostru acum urcat.

Cum L-aţi văzut la cer mergând

Va reveni în acelaşi fel pe pământ.



**

Şi după cum Isus le promisese înainte ,

Apostolii, apoi, au primit puteri sfinte.

Condusi de puterea Duhului Sfânt,

Au cutreierat intregul pământ.



Apostolii au plecat să vestească

Lumii întregi, de Împărăţia cerească.

Vestea bună orice om să primească,

Cu mântuirea să se intâlnească.



Ei au dus Evanghelia binecuvântată,

Să afle mântuirea, inima legată

De păcatul, ce tine viata intunecată.

Cu nelegiuire in iad, toată sfârtecată.



Să fie rupte toate legăturile străine,

Căutând pe Isus, Cel ce poate s-aline,

Cel ce s-a indurat de tine si mine,

Cel lânga care, e nespus de bine.



Cel ce scoate sufletele din moarte,

Cel despre care ne spune Sfânta Carte.

Cel care oricui mântuire imparte,

Să avem de fericire vesnică parte.



***

Au trecut ani şi ani de la-nălţare,

Tânjim tot mai des si cu dor mare...

Cu ochii privim tot mai des in zare,

Să vedem Soarele Vesniciei când apare.



Ştim că va reveni curând pe nor,

Vedem cum clipele trec si mor,

De clipa revederii, ne e mare dor,

-Vino, de grabă ,Scump Mantuitor!



Sfinteste-mă Doamne, să fiu curăţită,

Să nu fiu răpusă vre-odată de vre-o ispită.

Intelepteste-mă, Doamne, să fiu pregătită,

Să nu mă respingi, să pot fi răpită.



Amin!