Poezie Era atâta frumuseţe...

Era atâta frumuseţe...



Era atâta frumuseţe-n primăvara,

În primăvara aceea când pe cale,

Pe mânzul unei măgăriţe în urale

Şi în strigăte de-osana triumfale,

Trecea Isus, ca să trezească ţara...



Voia, intrând călare în Ierusalim,

Cum profetul, vestise mai-nainte

Poporul, ca să poată lua aminte,

La ce e scris în Scripurile Sfinte,

La Cuvântul, cel veşnic şi sublim.



Voia să demonstreze că Cetatea

Altă dată, capitală împărătească,

În intrarea Sa avea să recunoască

C-a-nceput împărăţia Sa cerească,

Că s-a împlinit, cum scrie cartea:



,,Saltă de veselie, fiica Sionului!

Iată, că Împăratul tău vine la tine,

El e neprihănit şi biruitor în bine

Venind de sus din slăvile divine,

Şi fii în bucurie, fiica Ierusalimului!”



,,Împăratul tău smerit iată că vine!

El e blând, şi călare pe-un măgar,

Pe mânzul unei măgăriţe, în dar,

Să deschidă orizonturi noi prin har

Şi strigând osana, slava e în tine!”



Când Isus, S-a apropiat de Cetate,

Şi-a văzut-o, El a plâns pentru ea...

Pentru că privind, viitorul Îl durea,

Zicând: ,,Dacă ai fi cunosut pacea,

Măcar, şi în această zi prin şoapte,



Dacă ai fi cunoscut şi tu lucrurile

Care puteau, ca pacea să-ţi aducă,

Poate, ar mai fi fost speranţă încă

Să-ţi redeschizi inima şi la poruncă

Să-ţi mai menţii intacte rândurile,



Dar acum, îs ascunse de ochii tăi!

Vor veni peste tine zile de groază

Când vrăjmaşii tăi, ziua-n amiază

În oştiri de legiuni ei se grupează

Uniţi şi strânşi în hoarda celor răi,



Te vor înconjura de tot cu şanţuri,

Te vor împresura şi te vor strânge

Din toate părţile-n lacrimi şi sânge,

Pe-a tale uliţe-n şiroaie vor curge,

Şi cei rămaşi, vor fi sclavi în lanţuri.



O, şi te vor face una cu pământul

Pe tine şi pe fiii tăi, din mijlocul tău,

Şi nimeni nu va fi-n ceasul cel rău

Ca să te-ajute, să treci peste hău

Să te scape, căci ai uitat Cuvântul!



Nu vor lăsa în tine, piatră pe piatră

Care să nu fie nimicită şi dărâmată

Şi-n învălmaşgul luptei spulberată,

Căci vremea când ai fost cercetată

Ţi s-a părut, ca focul stins în vatră.



N-ai cunoscut vremea cercetării tale,

N-ai vrut a şti de Împăratul care vine

De sus, din zările preasfinte şi divine,

S-aducă pace pe pământul în suspine,

Să arate că spre cer e-o singură cale!



Flavius Laurian Duverna

25 aprilie 2012