Poezie Nicolaie

Auzii din întâmplare

De un om atât de rău

Nu i-ai fi găsit pereche

Nicidecum în satul său.



Avea un duşman de moarte

Şi era total decis

De i-ar fi căzut în mână

L-ar fi omorât precis.



Omul i-a răpit averea

Şi-l băgă-n orfelinat

Era activist cu faimă

Şi al vremii potentat.



A rămas şi fără casă

Singurel fără părinţi

Ura-i clocotea în sânge

Şi-l scotea complet din minţi.



Visa dulcea răzbunare

Şi atunci fie ce-o fi

Dar prilejul cel prielnic

Nicidecum nu se ivi .



Dumnezeu în mila-I mare

Avea totuşi planul Său

Nu era de vină omul

C-a ajuns atât de rău



*

Cu nevasta ca o fiară

Chiar aşa el se purta

Când venea târziu acasă

Prin vecini ea se culca



Dimineaţa iar acasă

Ea venea tiptil , tiptil

Nu spunea nici chiar o vorbă

Să n-aprindă vre-un fitil.



Nu-ndrăznea nici să mai spere

Chiar speranţa i-a murit

Şi se împăca cu soarta

Cât o mai fi de trăit.



Într-o zi bărbatu-i spune:

–Dragă, eu m-am pocăit

M-am predat de bună voie

Lui Isus Cel răstignit.



Dar să ştii că nu-i o glumă

Poate tu nici n-ai să crezi

Ştiu că ţi-a murit speranţa

Dar minunea ai s-o vezi.



–Pocăit?las-o mai moale!

- Nici nu îndrăznea să spună -

Doar când mi-oi vedea în palmă

Nişte praf chiar de pe lună.



–Şi mai e încă ceva

Porcii îi vom lichida.

Mâine merg cu ei la piaţă

Căci încep o nouă viaţă.



*

Iar cât despre băutură

N-o mai pun pe veci în gură.

Şi atunci biata de ea

Se-ntreba de nu visa?



Porcii îi vându chiar mâine

Banii i-a-mpărţit frăţeşte

O viaţă minunată

De pe-acum se-ntrezăreşte.



–Tu nevastă ia-ţi bănuţii

Şi te du la Timişoara

Ca să-ţi cumperi nişte haine

Şi s-o vezi pe Mărioara.



Niciodată nu-i dăduse

Pân-atunci chiar nici un ban

Se ducea pe băutură

Cel din urmă gologan.



Ea se duse şi se-ntoarse

Însă tare necăjită.

–Ce-ai păţit azi la piaţă

De-ai venit cam ofilită .



–Când să mă întorc acasă

Nişte lotri mă prădară

Hainele şi portmoneul

Toate,toate le luară.



–N-ai nevastă nici o vină

Cu nimic nu ai greşit

Căci Satana mă încearcă

Cât sunt eu de pocăit .



Iar nevasta ce să spună

Se-aştepta a fi certată

Era prima dată-n viaţă

Când bărbatul ei o iartă.



–Altă dată tu vei merge

Grijile acum le lasă .

Haide să-L slăvim pe Domnul

C-ai ajuns din nou acasă .



Iar sătenii se mirară

Cum un om atât de rău

Poate fi schimbat în bine

Chiar de Bunul Dumnezeu .



Căci aşa minune mare

Niciodată n-au văzut

Iar această întâmplare

Era chiar de necrezut .



–L-aţi văzut pe Nicolaie ?

Întrebau mereu,mereu

Ce minune foarte mare!

Şi-L slăveau pe Dumnezeu.



Cunoscuse adevărul

Când ajunse în spital

Cum Te-ai aplecat,o,Doamne,

Spre un om în aşa hal?



Se gândea să se boteze

Doar acolo se gândea

Îşi fixase chiar şi ziua

Dar ceva îl reţinea.



*

Mai era doar o problemă

Care greu îl apăsa

Cu duşmanul cel de moarte

Oare cum se va-mpăca ?



Dacă totuşi fără plată

L-a iertat pe el Hristos

S-ar cădea şi el să ierte

Căci acum e credincios.



Le va scrie o scrisoare

Şi-o va pune personal

În cutia lor poştală

–Fuga , deci , la personal !



O , vârâ , deci în cutie

Când prilejul se ivi

Dar femeia pe fereastră

Dintr-odată îl zări .



–Nicolaie e la poartă

Ce ne facem dragul meu?

Ne va pune foc la casă

Că-i om fără Dumnezeu.



Da ,precis, ăsta-i sfârşitul,

Nu încape îndoială

Nu-i făcut nici testamentul

Să murim în rânduială.



Ne-a venit acum pedeapsa

Ceasul ultim ne-a sosit

L-am lăsat sărman pe drumuri

Şi nici nu ne-am sinchisit.



Du-te dragă pân-la poartă

Poate-l vei îndupleca

Roagă-te frumos de dânsul,

Poate se va înmuia .



–Eu? nu cred să am vreo şansă.

Nu eu l-am deposedat?

Tocmai eu l-am pus pe drumuri

Şi în stradă l-am lăsat.



Du-te soaţă tu mai bine

Poate cumva-l vei muia

Cine ştie,prin minune

Dacă nu s-o îndura?



Ea se duse deci la poartă

Dar genunchi-i erau moi.

–Oare tu eşti Nicolaie?

Ce te-aduce pe la noi?



–Să n-aveţi dar nici o teamă

Vin pe-aici cu gânduri bune

Dumnezeu mi-a schimbat viaţa

Şi sunt fericit în lume.



Am adus şi o scrisoare

Şi am pus-o personal

N-aş fi vrut să rătăcească

Ca un bileţel banal.



…Deci , l-a invitat în casă

Bucuroasă c-a scăpat

El intră cu bucurie

Având sufletul curat.



–Dac-aşa s-a-ntors povestea

Haide să sărbătorim.

Du-te deci adu rachiul

Musafirul să-l cinstim.



–Băutură? nici poveste

Eu cu ea am terminat,

Şi de-atunci viaţa-ntreagă

Doar în bine s-a schimbat.



Am venit să-mi cer iertare

Căci am vrut să vă fac rău

Eram doar orbit de ură

M-a schimbat chiar Dumnezeu.



Să-mi iubesc chiar şi duşmanul

Dumnezeu mi-a poruncit

De aceea făcui drumul

Şi la voi eu am venit.



Acum pot pleca acasă

Dar cu sufletu-mpăcat

Şi am linişte în suflet

Că mi-e cugetul curat .



Oamenii ce să mai spună?

Se părea a fi un vis

Chiar să fie Nicolaie?

Şi să fie cum a zis?



Să mai spun că buni prieteni

De atunci au devenit

Oare Doamne ce minune

Va mai fi pân’la sfârşit?



*

Nu-i minciună şi nici glumă

Chiar aşa s-a întâmplat

Nicolaie mai trăieşte

Şi e om adevărat.



Poţi şi tu fără-ndoială

Dacă-ţi pui un alt temei

Domnul poate prin minune

Să te schimbe dacă vrei.



Chiar şi eu ce scriu povestea

Prin minune-am fost schimbat

Poţi să fii şi tu în ceruri

Dacă vrei cu-adevărat.